Funeraliile lui Benedict al XVI-lea. Papa Francisc a oficiat ceremonia, marcând un moment istoric | FOTO&VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Funeraliile fostului Papă Benedict al XVI-lea, au avut loc joi. Ceremonia a fost condusă de către succesorul său, Papa Francisc.  

UPDATE 11:40. Zeci de preoți au intrat în Piața Sf. Petru pentru a ajuta la Împărtășanie.

UPDATE 11:25. Începe Euharistia, partea slujbei în care se împarte pâinea și vinul care simbolizează trupul și sângele lui Hristos.

UPDATE 11:00. Papa Francisc citește Omilia pentru predecesorul său.

UPDATE 10:50. Un cleric citește Psalmul Responsorial în latină.

Citește și
papa benedict
Ultimele cuvinte ale fostului Papă Benedict, dezvăluite de o asistentă medicală: „Doamne, te iubesc!”
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

UPDATE 10:40. Papa citeşte Actul Penitenţial

Actul reprezintă o mărturisire generală a păcatelor și are loc în mod normal la începutul celebrării liturghiei.

Într-o rugăciune citită în latină, Papa Francisc cere ca Benedict să fie primit de Dumnezeu în gloria veșnică.

UPDATE 10:30. Papa Francisc a sosit în Piața Sf. Petru într-un scaun cu rotile.

UPDATE 10:25. Este rostită rugăciunea de „slavă veșnică” pentru Benedict al XVI-lea

Slujba a început cu riturile introductive, fiind urmată de rugăciuni, lecturi și psalmi.

„O, Dumnezeule, care în minunata Ta providență l-ai ales pe slujitorul Tău Benedict să prezideze Biserica Ta, dă, ne rugăm, ca, slujind ca Vicar al Fiului Tău pe pământ, să fie primit de El în slava veșnică. Care trăiește și Domnește cu tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor”, se spune în rugăciunea de slavă veșnică.

UPDATE 9:30. Ceremonia a început la ora 09.30 (08.30 GMT).

La funeralii participă mai mulți șefi de state și de guverne. Inclusiv cancelarul german Olaf Scholz ia parte la funeralii.

Ultim omagiu

Zeci de mii de oameni au fost prezenți în Piaţa Sf. Petru pentru înmormântarea Papei Emerit Benedict al XVI-lea, oficiată de succesorul său Francisc, o premieră în istoria recentă a Bisericii.

De luni până miercuri, 195.000 de credincioşi au venit la Bazilica Sfântul Petru să-i aducă un ultim omagiu teologului german. Prefectura Romei estimează pentru înmormântare un aflux de 100.000 de oameni.

Cine participă la funeraliile Papei Benedict al XVI-lea

Doar două delegaţii, Germania şi Italia, au fost invitate oficial de Sfântul Scaun. Cu toate acestea, mulţi lideri politici, demnitari religioşi şi capete încoronate din întreaga lume şi-au confirmat prezenţa la ceremonie.

Printre aceştia se numără, regele belgienilor Philippe, preşedinţii Italiei, Poloniei și Republicii Togoleze. De asemenea, vor participa fosta regina Sofia a Spaniei și ministrul francez de interne Gérald Darmanin.

Peste 1.000 de jurnalişti din 30 de ţări au fost acreditaţi pentru eveniment. Pentru ceremonie au fost mobilizaţi 1.000 de poliţişti, precum şi numeroşi voluntari italieni.

Programul funeraliilor

Sicriul lui Benedict al XVI-lea a fost transferat la ora 08.50 (07.50 GMT) de la bazilică în Piaţa Sf. Petru, unde a fost rostită rugăciunea rozariului.

Aceasta a fost urmată de o liturghie de aproximativ două ore de rit latin, în mai multe limbi, concelebrată de peste 4.000 de cardinali, episcopi şi preoţi.

Tradiții pentru înmormântarea fostului Papă Benedict al XVI-lea

Înmormântarea lui Benedict al XVI-lea a urmat liturghiile rezervate înmormântărilor papilor, „cu unele diferenţe”, a explicat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Conform tradiţiei, sicriul de chiparos în care se odihnește Papa Benedict al XVI-lea conţine monede şi medalii bătute în timpul pontificatului său, pallium-ul (veşmântul liturgic), precum şi un text care descrie pe scurt pontificatul său, aşezat într-un cilindru metalic.

Ghid pentru înmormântarea Papei Emerit Benedict

Procesiune și rugăciuni

Trupul lui Benedict a fost plasat într-un sicriu de chiparos care a fost închis în prezența câtorva asistenți apropiați, cum ar fi secretarul său, arhiepiscopul Georg Ganswein și alți membri ai casei în care a locuit, după ce a demisionat din papalitate în 2013.

În interiorul sicriului au fost plasate obiecte papale, cum ar fi veșmintele care simbolizează rolul său de papă și episcop, împreună cu monede și medalii care au fost bătute în timpul pontificatului său.

De asemenea, a fost inclus un tub de plumb cu un act în limba latină care enumeră punctele cheie din pontificatul său.

La 8:45 a.m., ușatorii cunoscuți drept domni papali au scos sicriul în procesiune din bazilică și l-au așezat pe treptele dinspre Piața Sf. Petru. Credincioșii se roagă timp de aproximativ 45 de minute.

La începutul ceremoniei, Papa Francisc s-a așezat în fața sicriului, cu fața la mulțime. Corul Capelei Sixtine își începe cântarea cu riturile introductive.

Papa a stat pe un scaun de lângă altar și a prezidat de acolo ceremonia. Problemele la genunchi l-au împiedicat să stea prea mult în picioare.

Celebrantul care a stat la altar este cardinalul italian Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor.

La ceremonie au luat parte 120 de cardinali, 400 de episcopi și aproape 4.000 de preoți.

La sfârșitul Liturghiei, Francisc a recitat „Lauda finală și rămas bun”, cerându-i lui Dumnezeu „să consoleze Biserica”.

O rugăciune a inclus cereri către Dumnezeu, atât pentru Benedict, cât și pentru Francisc.

Aproape de sfârșitul Liturghiei, Francisc a stropit cu apă sfințită sicriul și l-a tămâiat, spunând: „Părinte plin de milă, îndurăm îndurarea Ta pe Papa emerit Benedict, pe care l-ai făcut succesor al lui Petru și păstor al Bisericii, predicator neînfricat al cuvântului tău și slujitor credincios al tainelor divine”.

Înmormântare privată

Sicriul de chiparos a fost adus înapoi în bazilică pentru o slujbă privată în care a fost sigilat și învelit în panglici.

Acesta a fost apoi plasat într-un sicriu de zinc. Ambele au fost introduse apoi într-un sicriu mai mare, de lemn.

Benedict a fost înmormântat, conform dorințelor sale, în criptele de sub Bazilica Sf. Petru.

Papa Francisc va oficia ceremonia de înmormântare

Înmormântarea Papei Emerit Benedict al XVI-lea a fost oficiată de succesorul său Francisc, o premieră în istoria recentă a Bisericii Catolice.

În 1802, Pius al VII-lea a condus funeraliile lui Pius al VI-lea, care murise în exil în Franţa cu trei ani mai devreme, dar acesta din urmă nu renunţase la funcţia sa.

Papa Benedict al XVI-lea: viața, cariera și demisia istorică

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit, sâmbătă, 31 decembrie 2022. Papa Benedict al XVI-lea, născut Joseph Alois Ratzinger pe 16 aprilie 1927, Marktl am Inn, Germania, a fost episcop al Romei și cap al Bisericii Romano-Catolice în perioada 2005-2013.

Joseph Alois Ratzinger era fiul unui polițist și a unei bucătărese, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei. Ratzinger avea șase ani când naziștii au preluat puterea în Germania în 1933, iar părinţii săi, care erau catolici convinşi, erau ostili regimului. Ratzinger a intrat la seminar în 1939, potrviti Enciclopediei Britannica.

Viața și cariera dinainte de a deveni papă

În 1943 a fost recrutat în armata germană, iar în 1945 a fost trimis în Ungaria pentru a întinde capcane pentru tancuri. În aprilie 1945 a dezertat și a fost capturat de forțele americane și ținut prizonier pentru o scurtă perioadă.

După război, Ratzinger și-a continuat educația la seminar; a fost hirotonit preot în iunie 1951. În 1953 a primit titlul de doctor în teologie la Universitatea din München și apoi au urmai mai mulți ani în care a predat dogmă și teologie la școlile superioare de filozofie și teologie din Germania.

Pe parcursul lungii sale cariere academice, Ratzinger a scris o serie de lucrări teologice importante, printre care „Introducere în creștinism” (1968) și „Dogmă și Apocalipsa” (1973). Activitatea sa i-a atras atenția arhiepiscopului de Köln, Joseph Frings, care i-a cerut lui Ratzinger să servească ca asistent expert la Conciliul Vatican II (1962–65). Una dintre figurile cele mai progresiste din consiliu, Ratzinger s-a opus celor care sperau să limiteze reforma.

În martie 1977, Ratzinger a fost numit arhiepiscop de München și Freising de către Paul al VI-lea, care l-a făcut cardinal, în același an.

Pe 25 noiembrie 1981, a fost numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței de către prietenul său, Papa Ioan Paul al II-lea (1978–2005), pe care îl cunoștea bine din 1977. Papa și prefectul său au împărtășit o istorie similară, ambii au trăit sub regimuri totalitare, iar opiniile lor cu privire la biserică erau în esență aceleași. Timp de peste două decenii, Ratzinger a fost cel mai apropiat consilier al Papei.

Deși de-a lungul timpului a avut numeroși contestatari, cardinalul Ratzinger a fost recunoscut pentru smerenia și blândețea sa, precum și pentru multele sale talente; vorbea mai multe limbi și era un pianist desăvârșit, cu o pasiune deosebită pentru Mozart.

Deși Ratzinger a insistat asupra superiorității credinței catolice față de alte religii, pe care le considera insuficiente ca mijloc pentru mântuire, el a fost extrem de implicat în eforturile istorice ale Papei Ioan Paul al II-lea de a strânge legăturile cu alte alte credințe, în special iudaismul și islamul.

Alegerea ca papă și anii petrecuți ca suveran pontif

Alegerea lui Ratzinger ca papă în a doua zi a conclavului a fost o surpriză în special datorită faptului ca el era considerat principalul candidat. Favoriții nu sunt aproape niciodată aleși, fapt reflectat în expresia populară „Cine intră papă, iese cardinal”.

Alegerea sa a fost asigurată în special datorită perioadei îndelungate în care a fost mâna dreaptă a lui Ioan Paul al II-lea și devotamentului față de învățăturile și idealurile predecesorului său. Omilia rostită la înmormântarea Papei a contribuit de asemenea la creșterea simpatiei pentru el.

Deși a spus că s-a rugat să nu fie ales, Ratzinger a acceptat cu umilință alegerea sa pe 19 aprilie 2005, devenind, la vârsta de 78 de ani, cel mai în vârstă papă nou ales de la Clement al XII-lea (1730–40).

A ales numele de Benedict al XVI-lea, în amintirea Sfântului Benedict de Nursia, sfântul patron al Europei și întemeietorul monahismului occidental, precum și a papilor anteriori cu același nume, inclusiv Benedict al XV-lea (1914–22), care a căutat să aducă la masa negocierilor forțele beligerante în timpul Primului Război Mondial.

În timpul mandatului său, Benedict al XVI-lea a luat imediat măsuri pentru a continua dialogul început de Papa Ioan Paul cu iudaiștii, islamiștii și cu alte biserici creștine. Mai mult, el a declarat că unul dintre obiectivele sale ar fi să revitalizeze biserica catolică din Europa. Benedict a mai indicat că va menține viziunea conservatoare a predecesorului său în chestiuni de sexualitate, celibatul preoțesc și organizarea ecleziastică.

În primii ani după ce a fost numit papă, Benedict a vizitat mai multe țări, inclusiv Turcia, unde l-a întâlnit pe patriarhul ecumenic al Constantinopolului.

În 2008, Benedict a făcut prima sa vizită ca papă în Statele Unite, unde s-a pronunțat împotriva abuzului sexual clerical și a ținut un discurs la Națiunile Unite. Mai târziu în acel an, el s-a adresat primului Forum catolico-musulman, o conferință de trei zile a teologilor catolici și a savanților islamici găzduită de Vatican pentru a promova o înțelegere îmbunătățită între cele două religii.

Controversele și demisia din poziția de papă

În 2010, acuzațiile de abuz sexual și fizic din partea preoților parohi și în școlile parohiale - în special în Germania, Irlanda și Statele Unite - l-au adus pe Benedict în atenția presei. Vaticanul a denunțat drept „falsă și calomnioasă” acuzația conform căreia, în calitate de prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, Benedict a dus o politică de mușamalizare a a cazurilor de abuz sexual din cadrul Bisericii.

În februarie 2013, Benedict a anunțat că va demisiona la sfârșitul acelei luni, invocând probleme legate de vârstă și sănătate. Ultimul său discurs public din Piața Sf. Petru a atras o mulțime de peste 50.000. Pe 28 februarie a demisionat oficial, luând titlul de papă emerit.

În 2022, un raport comandat de arhiepiscopia din München l-a acuzat pe papa pensionar că a tratat greșit cel puțin patru cazuri de abuz sexual din partea preoților, când era arhiepiscop acolo. Benedict a negat faptele, dar și-a cerut iertare pentru gestionarea cazurilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Papa Benedict al XVI-lea este înmormântat azi. O sută de mii de oameni sunt așteptați la funeralii
Papa Benedict al XVI-lea este înmormântat azi. O sută de mii de oameni sunt așteptați la funeralii

Papa Benedict al XVI-lea este condus pe ultimul drum. Catolicii din întreaga lume își iau joi rămas-bun de la fostul suveran pontif. Papa Benedict al XVI-lea va fi înmormântat la Vatican.

Ultimele cuvinte ale fostului Papă Benedict, dezvăluite de o asistentă medicală: „Doamne, te iubesc!”
Ultimele cuvinte ale fostului Papă Benedict, dezvăluite de o asistentă medicală: „Doamne, te iubesc!”

Arhiepiscopul Gänswein a relatat ultimele cuvinte ale Papei Emerit Benedict al XVI-lea, rostite în timpul nopții, cu câteva ore înainte de a muri.

Mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea
Mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea

Mii de credincioşi s-au adunat la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, care a murit sâmbătă la 95 de ani şi al cărui trup a fost expus în bazilica Sfântul Petru din Roma înainte de funeraliile programate pentru joi.  

Recomandări
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână

Unul din cele mai bune licee din București, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, a simțit că trebuie să se reinventeze. În urmă cu patru ani directoarea a gândit un proiect pilot îndrăzneț, mai apropiat de cerințele actuale ale învățământului.  

TAROM și-a
TAROM și-a "pensionat" o parte din flotă. Soartă grea pentru unele avioane Airbus A318

Avioane Airbus care au aparținut flotei TAROM au ajuns la fier vechi. Două dintre acestea au fost dezasamblate de noul proprietar direct la Otopeni.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”

Scene de infarct joi dimineță pe autostrada A3, între București și Ploiești. 12 mașini s-au izbit că niște popice într-un carambol care a forțat autoritățile să activeze planul roșu de intervenție.