Frații Tate au fost așteptați la sediul DIICOT de un grup de admiratori, care le-au scandat minute în șir numele

×
Publicitate

Frații Tate au revenit luni dimineață la DIICOT, pentru prima oară fără cătușe și fără escortă, după eliberarea din arest. Andrew și Tristan au petrecut mai puțin de două ore în biroul anchetatorilor au au asistat din nou la perchezițiile informatice.  

Eugen Vidineac, avocatul fraților Tate: ”S-au ridicat foarte multe sisteme informatice, firește că este o operațiune de durată. Din ceea ce ni s-a pus la dispoziție până acum, nu considerăm că sunt elemente directe care să confirme existența faptelor”.  

Total tăcuți, așa au părut frații Andrew și Tristan Tate la DIICOT și puține au fost răspunsurile pe care le-au oferit jurnaliștilor. Doar unul dintre frați a afirmt că în această procedură a perchezițiilor informatice nu ar fi fost descoperite fișiere care să-i compromită.

O idee pe care a acreditat-o și apărătorul celor doi, care a asistat împreună cu celebrii și controversații milionari britanici la această procedură extrem de greoaie.

Frații Tate, așteptați la DIICOT de adolescenți admiratori

Procurorii DIICOT au percheziționat în două rânduri casa fraților Tate din Pipera și au ridicat numeroase medii de stocare, telefoane mobile, dar și laptopuri și au de analizat în cel mai mic detaliu foarte multe fișiere, undeva până 1 Terra de informații.

Extrem de ”vizibili” au fost o mână de adolescenți, admiratori ai fraților Tate, care au venit în fața sediului DIICOT, în speranța că vor smulge măcar o privire, poate chiar un răspuns și minute în șir le-au scandat numele.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62338509
Primele imagini cu accidentul din Capitală în care a fost implicată Monica Odagiu. Detalii despre momentul impactului

Polițiștii continuă cercetarile în cazul accidentului mortal în care a fost implicată, duminică, actrița Monica Odagiu. Soferiță începătoare, ea a lovit un bărbat de 33 de ani care, din motive încă neclare, s-a prăbușit în fața mașinii ei.

62338471
Ce simbolizează ramurile de salcie și de ce trebuie culese în Duminica de Florii

A fost zi de sărbătoare pentru localnicii din comuna Tupilaţi din Neamţ, care au ținut să respecte tradiția din străbuni în Duminica de Florii.  

62338410
Tradiția mai puțin cunoscută de Paștele Catolic. Ce fac copiii în fiecare an la Mănăstirea Sfânta Maria Radna

Și în acest an, Paștele Catolic a fost motiv de distracție pentru copiii care au ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria Radna din Lipova, în județul Arad.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.