Surse: Frații lui Florin Pastramă, reținuți pentru că ar fi cumpărat mașini din Germania și le-ar fi vândut cu acte false

×
Codul embed a fost copiat

O grupare de crimă organizată din București a căzut în plasa ofițerilor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO), după ce, vreme de doi ani, ar fi înșelat mai mulți dealeri auto din Germania.

Suspecții, între care s-ar afla și doi dintre membrii familiei Pastramă, ar fi cumpărat opt autoturisme scumpe cu credite obținute fraudulos de la bănci din Germania, însă nu ar mai fi plătit ratele.

Ofițerii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate au fost cei care au aflat cum gruparea din România ar fi păcălit dealerii auto și băncile din Germania. Cel puțin opt autoturisme, care valorează între 20.000 și 60.000 de euro, au fost aduse în România cu scopul de a li se pierde urma.

Cel puțin cinci suspecți, implicați în acest caz

Cel puțini cinci suspecți, între care, susțin surse apropiate de anchetă, s-ar afla și frații Doina și Relu Pastramă, ar fi implicați în aceste fraude.

Două dintre mașinile cumpărate cu credite dubioase au ajuns la cumpărători de bună credință care rămân de-acum fără ele. Au fost confiscate pentru a fi înapoiate firmelor din Germania. Celelalte șase, cred ofițerii de la Crimă Organizată, ar fi ajuns cu titlul de gaj la cămătari din capitală.

Citește și
Regele cocainei Rocco Morábito
Unde a fost găsit unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din lume. „Regele cocainei” va merge la închisoare

Cei cinci suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, însă un judecător de drepturi și libertăți a refuzat să îi aresteze preventiv și i-a plasat sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Primul laborator de extragere secundară a cocainei, descoperit în România. Cine ar fi fost în spatele grupului infracțional
Primul laborator de extragere secundară a cocainei, descoperit în România. Cine ar fi fost în spatele grupului infracțional

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Antidrog au depistat pe teritoriul României, cocaină cu o valoare de piaţă de circa 200.000 de euro, precum şi un laborator de extragere secundară a cocainei.

Unde a fost găsit unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din lume. „Regele cocainei” va merge la închisoare
Unde a fost găsit unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din lume. „Regele cocainei” va merge la închisoare

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri a ajuns după gratii, în Italia.

România și alte patru state vor să amâne cu cinci ani planul UE de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină
România și alte patru state vor să amâne cu cinci ani planul UE de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină

România se află printre țările care vor să amâne un plan al Uniunii Europene de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină din 2035 cu cinci ani.

Recomandări
Viscol în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 km/h doboară copaci și stâlpi. Turiștii, avertizați
Viscol în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 km/h doboară copaci și stâlpi. Turiștii, avertizați

Viscolul începe să pună mari probleme în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 de kilometri pe oră au rupt copaci și stâlpi de curent electric.

Reacția Școlii de Poliție din Câmpina, după ce un angajat ar fi încercat să violeze un elev în biroul său
Reacția Școlii de Poliție din Câmpina, după ce un angajat ar fi încercat să violeze un elev în biroul său

Un agent de serviciu al Școlii de Poliție din Câmpina, cu o vechime de peste 20 de ani în sistem, a fost arestat preventiv, după ce un elev a reclamat că l-ar fi agresat sexual.

Explozie de cazuri de gripă severă. Sute de pacienți ajung zilnic la urgențe, majoritatea nevaccinați
Explozie de cazuri de gripă severă. Sute de pacienți ajung zilnic la urgențe, majoritatea nevaccinați

Situație îngrijorătoare în spitalele de boli infecțoase din țară care au rămas fără locuri libere din cauza numărului mare de pacienți cu gripă.