Ministrul demisionar Darius Valcov ar putea ajunge dupa gratii. DNA cere Senatului aviz pentru arestarea sa preventiva
Ministrul demisionar al Finantelor, Darius Valcov, ar putea ajunge dupa gratii.
Ministrul demisionar al Finantelor, Darius Valcov, ar putea ajunge, dupa gratii. Procurorii anticoruptie au solicitat joi Senatului, aviz pentru retinerea si arestarea sa preventiva, dupa ce demnitarul a refuzat pentru a doua oara consecutiv sa dea declaratii in dosarul în care este acuzat de trafic de influenta.
Darius Valcov ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele incasate, potrivit Mediafax.
Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Codruta Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie referatul cauzei, in vederea sesizarii Senatului, pentru formularea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului Darius Bogdan Valcov, cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta, arata joi DNA, intr-un comunicat de presa.
Ministrul demisionar al Finantelor Darius Valcov a fost joi la DNA, el declarand ca, impreuna cu avocatul sau, a cerut sa studieze dosarul. "In momentul in care il vom vedea, va voi da mai multe detalii", a spus Valcov, la iesirea de la DNA. Procurorii DNA i-au adus la cunostinta lui Darius Valcov, in 13 martie, ca este suspectat de trafic de influenta, fapta comisa in perioada in care a fost primar al municipiului Slatina.
Dupa ce DNA a cerut incuviintarea arestarii preventiv, premierul Victor Ponta a anuntat ca a aprobat demisia lui Darius Valcov din functia de ministru de Finante. Acesta a adaugat ca ii va trimite lui Klaus Iohannis, in cel mai scurt timp, o propunere pentru acest portofoliu.
Avand in vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia Dlui Valcov! Voi prezenta in cel mai scurt timp Pres. Iohannis o noua propunere pt MFP
— Victor Ponta (@Victor_Ponta) March 19, 2015
Valcov ar fi intervenit, cand era primar al orasului Slatina, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele incasate.
Darius Valcov a ajuns la sediul Directiei Nationale Anticoruptie in jurul orei 13.00 si la intrare nu a facut nicio declaratie.
Valcov spunea, la iesirea din sediul DNA, ca este nevinovat si ca nu a luat mita pentru interventii in sprijinul unui om de afaceri. In acelasi dosar, mai sunt urmariti penal primarul din Slatina, Minel Prina, in cazul caruia instanta suprema a decis, sambata seara, sa fie plasat in arest la domiciliu, precum si Lucian Petruț Sușala, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firma administrata de Primaria Slatina.
In cazul acestuia, instanta suprema a decis arestarea preventiva. Prina este suspectat de complicitate la infracțiunea de trafic de influența, in timp ce Susala este urmarit penal pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la trafic de influența, evaziune fiscala si spalare de bani.
Anchetatorii au dispus, in acelasi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrica Timofte si a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectati de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la infracțiunea de trafic de influența, evaziune fiscala si spalare de bani.
Potrivit DNA, in 2009, administratorul unei societati comerciale l-a contactat pe Darius Valcov, care la acel moment era primar al municipiului Slatina. Omul de afaceri i-a propus lui Valcov ca, in schimbul oferirii sprijinului in influențarea factorilor de decizie din cadrul autoritații contractante, pentru a caștiga licitații de lucrari pentru obiective situate in municipiul Slatina, in orașele Scornicești, Piatra Olt și Draganești, sa ii dea 20 la suta din valoarea sumelor incasate (fara TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrari.
Astfel, in luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea și reabilitarea sistemelor de apa și apa uzata in județul Olt", al carui beneficiar final este SC Compania De Apa Olt SA, operator regional catre care Asociația de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) "Oltul" (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apa și canalizare in aria de implementare a proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apa și canalizare in județul Olt". In cadrul acestui proiect au fost incheiate contractele "Reabilitarea și extinderea rețelei de apa și canalizare in orașele Scornicești și Potcoava", "Reabilitarea și extinderea rețelei de apa și canalizare in municipiul Slatina" și "Reabilitarea și extinderea rețelei de apa și canalizare in orașele Draganești-Olt și Piatra-Olt", arata procurorii.
Conform sursei citate, cu ocazia derularii procedurilor de licitație membrii comisiei au eliminat din caietul de sarcini, in mod abuziv, o parte din condițiile de eligibilitate, pentru a favoriza firma omului de afaceri, la comanda lui Darius Valcov. In final, firma omului de afaceri a caștigat licitațiile organizate in cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa și apa uzata in județul Olt", avand ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apa Olt pentru mai multe lucrari.
"Administratorul societații și suspectul Valcov Bogdan Darius au stabilit, de comun acord, ca sumele de bani sa fie remise primarului, in numerar, in lei și numai la sediul firmei. Astfel, in baza acestei ințelegeri, incepand cu luna decembrie 2010, suspectul Valcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani in lei, remiterea fiind realizata ori de cate ori contractantul Compania de Apa Olt efectua plați in contul societații", potrivit procurorilor anticoruptie.
Anchetatorii au ajuns la concluzia ca, incepand cu jumatatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente in cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plațile catre Valcov. In acest context, Darius Valcov l-a pus in legatura pe omul de afaceri cu actualul primar din Slatina, Minel-Florin Prina, care la vremea respectiva era viceprimar al municipiului. Prina stia de ințelegerea dintre cei doi si a hotarat, pentru a disimula proveniența ilegala a banilor, ca diferențele de bani neonorate sa fie platite catre o firma, prin incheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri si servicii, fara ca aceasta societate sa presteze vreun serviciu.
"De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușala Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altui om de afaceri, persoane de incredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societați comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reala a sumelor de bani", mai spun procurorii DNA.
Contractele incheiate intre aceste firme, precum și facturile emise in baza acestor contracte erau fictive. Anchetatorii au mai stabilit ca, in urma ințelegerii cu omul de afaceri, Darius Valcov a primit, in perioada 2010-2013, aproximativ doua milioane de euro, o parte din aceasta suma fiind primita in mod direct, in numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme. In referatul DNA cu propunerea de arestare pentru primarul din Slatina, Minel Prina, si omul de afaceri Lucian Petruț Sușala, anchetatorii spun ca Darius Valcov a primit "comisionul" in pungi de plastic, banii fiindu-i dati in transe cuprinse intre 400.000 si un milion de lei, suspecti din dosar afirmand ca au fost situatii in care s-au inalnit cu Valcov chiar si in cimitir.
Darius Valcov a avut doua mandate de primar la Slatina, din 2004 pana in 2012. In 27 martie 2012, Darius Valcov si-a anuntat demisia din PDL, partid al carui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din functia de primar in 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Bogdan Valcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la suta din voturi, dar a renuntat la functie cateva luni mai tarziu, respectiv in decembrie 2012, cand a fost ales senator de Olt din partea PSD. Din august 2014 si pana in decembrie 2014, Darius Valcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 a fost ministru al Finantelor Publice. Duminica, Darius Valcov i-a inaintat premierului Victor Ponta demisia din functia de ministru al Finantelor, el urmand sa ramana in Guvern pana la finalizarea noului Cod Fiscal.
Darius Valcov a declarat, duminica seara, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca si-a prezentat demisia din functia de ministru al Finantelor la intalnirea pe care a avut-o cu premierul, el mentionand ca, desi nu i-a fost adusa la cunostinta calitatea de inculpat, considera demisia un gest normal in actualele circumstante.
Valcov a mai spus ca este nevinovat si, intrebat daca este afectat personal, a raspuns: "Absolut. Cine nu ar fi afectat, e vorba de o imagine, e vorba de o munca pe care eu am depus-o la minister, e vorba de o munca pe care eu am depus-o la primarie, ca si senator si, in momentul in care imaginea iti este sifonata in asemenea hal, n-ai cum sa nu fii afectat".