Fostul club Bellagio era locul petrecerilor lui Radu Mazăre. Clădirea se afla în subordinea Ministerului Culturii

×
Publicitate

Este anchetă la Constanța, după incendiul violent care a distrus cândva faimosul club Bellagio din centrul stațiunii Mamaia.

Focul ar fi fost aprins în mod iresponsabil de persoane necunoscute, este ipoteza luată în calcul de anchetatori, ceea ce ar putea implica o mână criminală. Clădirea părăsită era de mai bine de 10 ani în paragină. Pentru stingerea flăcărilor a avut loc o impresionantă desfășurare de forțe.

Alerta s-a dat după ce un fum negru și gros a învăluit clădirea. Sirenele mașinilor de pompieri i-au alarmat pe turiști. Cerul s-a întunecat brusc, iar cei care se aflau în telegondolă au intrat în panică.

Alimentate de vânt flăcările s-au extins rapid și au cuprins toată clădirea în câteva minute. Câțiva trecători au fost avertizați să plece de lângă construcția înghițită de vâlvătăile uriașe.

Băiat: „N-am mai văzut așa ceva în viață mea. Ardea tot”.

Coloana imensă de fum s-a văzut, peste mare, de la kilometri întregi.

Intervenția a fost cu atât mai dificilă cu cât salvatorii au rămas, la un moment dat, fără apă și au fost nevoiți să alimenteze din lacul Siutghiol. Militarii s-au luptat cu flăcările mai bine de doua ore, iar sâmbătă, imagini surprinse din dronă arăta amploarea dezastrului.

Autoritățile au deschis anchete separate pentu a afla cauzele care au dus la declanșarea incendiului. Ipoteza unei mâini criminale este luată în calcul.

Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: „Având în vedere că vorbim despre un obiectiv care nu era racordat la utilități acesta fiind dezafectat în urma cercetării la fața locului colegii mei au exclus toate cauzele tehnice posibile. Cel mai probabil cauza incendiul a fost stabilită că fiind acțiunea iresponsabilă a unor persoane”.

Andreea Iliescu, ofițer de presă IPJ Constanța: „Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. La acest moment se ridică înregistrări, se audiază martori”.

Petreceri organizate de la Radu Mazăre

Cu mulți ani în urma, clubul-închiriat de un administrator privat- era unul dintre cele mai populare din stațiunea Mamaia și dădea ora exactă în materie de petreceri. Aici, fostul primar, Radu Mazăre, organiza celebrele parade-carnaval înconjurat de dansatoare, animale exotice și gladiatori. Locul era gazda spectacolului care anunță deschiderea sezonului estival.

Acum, clădirea aflată în paragină de multă vreme, este administrată de Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor, aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Andras Demeter, ministrul Culturii: „Această regie autonomă se află de mai mulți ani într-o situație de insolvență. Putea să dea întregul imobil cu titlu gratuit la autoritățile locale”.

Clădirea ar fi trebuit să ajungă la Primăria din Constanța însă procesul de preluare a fost tergiversat ani la rând. Și Ministerul Culturii a deschis o anchetă în urma acestui incident.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62566021
Tineri bătuți într-un local din Bacău pentru că nu l-au invitat pe un bărbat la masă cu ei. Agresorii, reținuți

Doi bărbați din Sascut, județul Bacău, au ajuns după gratii după ce au făcut scandal la cârciuma din sat.

62566020
Un tânăr din Hunedoara a fost urmărit de poliție după ce și-a agresat tatăl și i-a furat mașina

Urmărire ca în filme pe străzile unei comune din Hunedoara. Un bărbat de 28 de ani și-a agresat tatăl, apoi i-a luat cheile de la mașină și a plecat noaptea la plimbare, deși nu avea permis de conducere iar autoturismul nu era înmatriculat.

62557479
„Lista rușinii”. Românii cu datorii la stat ar putea apărea pe site-urile autorităților fiscale. Proiect

Autorităţile fiscale centrale şi locale ar putea publica, pe site-urile proprii, atât listele debitorilor persoane juridice, cât şi persoane fizice, precum şi cuantumul restanţelor, conform unui proiect de lege publicat de Ministerul Dezvoltării.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.