Florin Cîțu se declară „dezamăgit” de procentul mare de medici nevaccinați. „De aici puterea exemplului”

62217871
Agerpres

Procentul mare de persoane nevaccinate în rândul personalului medical este o dezamăgire pentru Florin Cîțu. Această problemă trebuie rezolvată, a spus premierul interimar, întrucât „puterea exemplului în această perioadă este foarte importantă".

„Trebuie să spun că încă am problemă sau sunt dezamăgit de faptul că în rândul medicilor există un procent atât de mare de persoane nevaccinate şi ar trebui să vedem ce facem cu aceasta. Este foarte important pentru că de aici puterea exemplului, în această perioadă, este foarte importantă", a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la o videoconferinţă cu prefecţii şi reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, citat de Agerpres.

Pe de altă parte. Florin Cîţu a făcut un apel către tot personalul medical să înţeleagă importanţa detaşărilor în alte zone unde este nevoie de îngrijirea bolnavilor cu COVID-19, subliniind că în această perioadă dificilă „toţi trebuie să facem un sacrificiu".

„Fac un apel la tot personalul medical. Ştiu că reprezintă un disconfort şi e o problemă să fiţi detaşaţi în această perioadă, să lucraţi în alte zone. Înţeleg că este un sacrificiu, dar nu o faceţi nici pentru mine, nici pentru ministrul Cseke, nici pentru domnul Arafat. Asta este situaţia în acest moment şi avem nevoie de toată lumea să se mobilizeze, trecem printr-o situaţie dificilă şi este clar că trebuie să înţelegem cu toţii acest moment şi toţi trebuie să facem un sacrificiu. Vă înţeleg şi apreciez toate eforturile pe care le faceţi în această perioadă", a declarat Cîţu.

Detașările personalulului medical sunt strâns legate de operaționalizarea de noi paturi ATI, pentru că bolnavii internați acolo au nevoie de suport din partea medicilor și asistentelor. Premierul interimar a cerut ca ţinta privind ajungerea la 2.000 de paturi ATI pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 să fie atinsă cât mai rapid.

„Este clar că ne aflăm încă în acest val, numărul de cazuri creşte, numărul de pacienţi creşte şi numărul deceselor este în continuare creştere, de aceea sunt două lucruri pe care vreau să ne concentrăm astăzi. În primul rând, paturile ATI, din primul moment am discutat despre paturi ATI. Felicitări, până acum lucrurile au mers bine, în direcţia bună, totuşi, încă nu suntem la acea ţintă de 2.000 de paturi pe care ne-am propus-o, dar... măcar să ştim că putem să ajungem la 2.000 de paturi cât mai rapid. Deci, aici este foarte important, să vedem şi care sunt resursele", a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la o videoconferinţă cu prefecţii şi reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică.

El a precizat că în ultimele două săptămâni au fost avizate mai multe paturi de terapie intensivă, dar este clar că "nu este suficient".

„Avem acum 1.537 de paturi avizate de DSP, 335 în Bucureşti şi 135 de paturi suplimentare la nivel naţional, din care 70 în Capitală", a spus Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Peste 1.300 de localităţi au rata de infectare cu coronavirus peste 3 la mia de locuitori. DOCUMENT

Peste 1.300 de localităţi au rata îmbolnăvirilor de COVID-19 peste 3 la mia de locuitori, pe primul loc fiind localitatea Bragadiru, din judeţul Ilfov, cu o incidenţă a cazurilor de 17,76.

România se confruntă cu o situație critică. Nu mai sunt locuri libere la ATI pentru pacienții bolnavi de Covid-19

Grupul de Comunicare Strategică anunţă că, la nivel național, cât şi la nivelul Municipiul Bucureşti, nu mai sunt paturi libere la ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19.

Statuia lui Brukenthal din centrul Sibiului, vandalizată în culorile tricolorului. Autorul a fost filmat

Statuia lui Brukenthal din centrul Sibiului a fost vandalizată sâmbătă dimineață în culorile tricolorului de un bărbat căutat acum de poliție, incidentul fiind filmat de camerele de supraveghere.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.