Florin Cîțu s-a încurcat în timpul unui discurs în Parlament, spre amuzamentul colegilor. VIDEO

62239903
StirilePROTV

Florin Cîțu s-a încurcat, marți, în timpul discursului susținut în Parlament, când se desfășura ședința solemnă organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.

"Intrarea în UE este benefică pentru toţi românii, dar, în acelaşi timp, necesară, chiar dacă unii dintre noi au alte opinii. Poate prea des în ultimii ani unii politicieni au folosit sau au promovat negativ aderarea României la UE”, a spus el.

Apoi, Cîțu a continuat discursul, însă, la un moment dat s-a încurcat.

“Este o realitate de necontestat faptul că aderarea la Uniunea Europeană a adus bunăstare, libertate, securitate României care astăzi este mai importantă de când oricând... de mult timp”, a susținut în discurs Florin Cîțu, spre amuzamentul colegilor său, conform corespondentului Știrile Pro TV.

Apoi el a continuat: “şi românilor, indiferent de forma ei definită de Constituţie: alimentară, financiară, socială sau sanitară. Cele mai mari câştiguri pentru România şi români sunt cele trei mari libertăţi care nu au existat înainte de aderare: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor şi a capitalurilor”.

Amintim că România sărbătoreşte, în 2022, 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană și cu această ocazie Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit într-o şedinţă solemnă.

România a devenit stat membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007. Pe 1 februarie 1993 a fost semnat Acordul de asociere a României la UE.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62239889
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care doi tineri au murit după ce au plonjat cu mașina într-un lac din Cluj
Sfârșit tragic pentru doi tineri care au plonjat cu mașina, marți seară, în lacul Someșul Cald, din Cluj. Abia miercuri, după eforturile scafandrilor, trupurile celor doi au fost scoase la suprafață.
Cum pot obține medicamente pentru Covid de la farmacie pacienții infectați. Cine eliberează rețeta
Centrele de evaluare Covid, și cele de testare din toată țara, sunt supra-aglomerate. Avem o nouă zi cu peste 35.000 de îmbolnăviri, iar numărul celor internați în secțiile de Covid și la terapie intensivă este în creștere.  
62239888
Accident între două tramvaie, în Timișoara. Impactul a fost surprins de camerele de supraveghere
Două tramvaie s-au ciocnit miercuri după-amiază, la Timișoara.