Fermierii români spun că nu se mai poate face agricultură fără irigaţii. Autoritățile vin deocamdată doar cu promisiuni

×
Publicitate

Fermierii români spun răspicat că nu se mai poate face agricultură, fără irigaţii. În lipsa unui sistem pus la punct de stat, la nivel naţional, cei mai mulţi dintre agricultori încearcă să facă singuri ceva, mai ales că seceta a făcut ravagii.

Vara trecută a fost cea mai caldă din 1961 încoace. Ministrul Agriculturii vine deocamdată doar cu promisunea unui plan strategic prin intermediul căruia fermierii vor putea accesa fonduri.

George Chiriţă este din Giurgiu are 24 de ani, iar în perioada pandemiei a preluat ferma de la tatăl său. Anul trecut doar cu ajutoriul irigațiilor a reuşit să îşi salveze culturile de rapiță, porumb și floarea soarelui.

Cu veri tot mai rele presiunea din agricultură crește, iar asta înseamnă că și modul în care trebuie lucrat pământul ar trebui schimbat.

George Chiriţă – fermier: ”Pe digitalizare până acum investiția a fost aproape de 0, pentru că sunt foarte multe soluții gratuite. Pe irigații fiind începute proiectele din 2015, până acum au fost folosiți aproape 4 milioane de euro. Mare parte din comună beneficiază de echipamente de irigat”.

Sunt și fermieri care s-au împrumutat ca să poată să îşi irige terenurile. Este și cazul lui Răzvan, care a luat un credit pe o periodă de 6 ani în valoare de aproape opt sute de mii de lei.

Răzvan Prelipcean – fermier: ”Pe partea de irigații la noi în fermă avem sistem prin picurare, lucrăm 50 de ha de legume, iar astea ne ajută mult mai ales la productivitate. Mai avem investiții în tamburi, iar acum avem finalizată investiția și urmează să primim doi pivoți, complet digitalizați pe care îi vom folosi pe culturile mari și care vor avea stații meteo”.

Alin este din Vaslui și produce cereale și legume pe 70 de ha. Mai mult decât atât, în timpul liber îl ajută și pe tatăl său cu idei inovatoare pentru a putea face față celor 2.200 de ha pe care le are. Spune că irigă atât cât poate, iar pentru a stoca apa din sol, evită să facă exploatații agricole intensive.

Alin Luculeasa – fermier: ”Au fost pe timpul vechiului regim câteva irigații, în momentul de față. Nu mai există absolut nimic. Problema este că nu avem nici surse de apă. Cred că trebuie făcut cel puțin un plan mare, la nivel național pentru a putea face aceste sisteme. Nu pot fi făcute de unul singur. Este nevoie de o schemă de ajutorare, de specialiști de investiții făcute cu cap”.

Ministrul Agriculturii Petre Daea susține că 13 județe vor avea, până în 2027, canalele vechi de irigaţii reabilitate.

Petre Daea - Ministrul Agriculturii: ”A fost aprobat de Parlamentul României și prin care se vor reabilita până în 2027, pe o suprafață de 2,6 milioane de hectare, aprobând prin lege 1,5 miliarde europ. Aceasta este prima direcție de acțiune care se află în mâna statului”.

În acelaşi timp, tinerii fermieri i-au cerut ministrului bani pentru a forma specialiști în informatică agricolă. Suma necesară este de 100 de milioane de euro, iar banii vor fi alocați din Planul Național Strategic, care are un buget total de 16 mld. de euro.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62321196
Cum au scăpat definitiv de gândaci locuitorii unor blocuri din București. A dispărut și mirosul neplăcut

Într-un Bucureşti care colcăie de gândaci, primăria anunță tratamente de stârpirea a acestora, pe lângă cele de combatere a ţânţarilor și căpușelor.

62321210
Biletele de avion, mai scumpe și cu 40%. Serviciile care altă dată erau gratuite vor trebui plătite

Traficul de pasageri pe aeroporturile din România va depăși anul acesta nivelul de dinainte de pandemie. Cei din domeniu estimează că aeronavele companiilor de linie şi low-cost vor prelua de la noi peste 24 de milioane de oameni.

62321199
Autoritățile din Bistrița au un nou plan pentru pârtia Cocoș, unde zăpada abia se depune - o instalație de sanie pe șine

După ce au îndatorat orașul cu 5,5 milioane euro ca să amenajeze o pârtie pe un deal mic, pe care s-a schiat puțin spre deloc în ultimii cinci ani, autoritățile locale din Bistrița insistă că locul are totuși potențial să atragă zeci de mii de turiști.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.