Fenomenele meteo care au făcut prăpăd în Sălaj vor lovi și alte zone ale țării

×
Publicitate

Pelerinii care vor veni să-l vadă pe Papa Francisc nu vor avea vreme bună. În următoarele zile şi la noapte, meteorologii anunţă furtuni cu descărcări electrice, grindină şi ploi torenţiale în mai toate zonele ţării.

Fenomenele extreme care au făcut prăpăd în judeţele Sălaj şi Maramureş se vor răspândi în mai toată ţara în acest sfârşit de săptămână. Acolo, oamenii îşi evaluează acum distrugerile făcute de bucăţile imense de gheaţă. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, marți noaptea, în localitatea Vişeu de Sus, apele au ieşit din matcă şi au produs inundații.

După câteva minute de rafale violente cu bucăţi mai de gheaţă, autorităţile din Sălaj numără pagubele. O şcoală, o sută de acoperişuri şi nu mai puţin de 255 de maşini au fost distruse.

O femeie trebuie să plătească patru sute de euro, după ce maşina pe care o închiriase de la o companie a fost avariată de bulgării de gheaţă.

Femeie: "Nu mă aşteptam pentru timpul urât, dacă vremea aşa a vrut Dumnezeu să ne lovească, de ce trebuie să o plătesc eu. Oricum firma şi-o repara cu CASCO".

Reprezentanţii companiei susţin că toţi clienţii semnează un contract prin care sunt obligaţi să înapoieze maşina în starea în care au luat-o.

În Maramureş, grindina a avariat două sute de maşini, iar vântul a doborât o sută de copaci. O femeie s-a ales cu maşina ciuruită.

Femeie: "Neavând CASCO, doar RCA, nu cred că acoperă."

Şi în Calafat a fost la fel. În câteva sate din Bihor, apele au fost de neoprit. În Vişeu de Sus, 30 de gospodării au fost inundate.

În inundaţiile din Lupeni, un bărbat a murit electrocutat, după ce a fost surprins de ape atunci când lucra la un branşament electric.

Fenomenle exteme nu se opresc aici. Meteorologii au anunţat un cod gaben de vijelii. De joi, furtunile se mută în partea de sud a ţării, inclusiv în Bucureşti.

Viorica Dima, meteorologul de serviciu: "Vremea va fi instabilă zilele următoarea în sudul ţării, după care urmează să se extindă în mai toate zonele ţării. Vom avea parte de ploi toreatiale, furtuni, grindină."

Fenomene extreme se aşteaptă şi în zonele vizitate pe Papa Francisc.

Vineri la ora 11:15, atunci când aeronava care îl va duce în ţarăpe suveranul pontif este progamată să aterizeze pe aeroportul Otopeni, vremea nu va fi prietenoasă. Meteologii anunţă la acea oră furtuni cu descărcări electrice. De altfel, vremea instabilă este posibil să se menţină pe tot parcursul zilei.

Şi la Șumuleu Ciuc, Blaj şi Iaşi sunt aşteptate ploi torenţiale şi fenomene extreme.

Mare atenţie! La aceste manifestări nu aveţi voie cu umbrele, aşa că nu uitaţi pelerinele. În multe locuri, organizatorii au pregătit şi ei prelerine pentru credincioşi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Vizita Papei. Bucureștiul se transformă: școli închise, străzi golite, măsuri antitero

110 unităţi de învăţământ de stat şi private, grădiniţe, şcoli sau licee, sunt închise încă de joi în Capitală, a anunţat Inspectoratul Şcolar Bucureşti.

Vremea rea face victime. Un bărbat a murit electrocutat în subsolul unui bloc

Din păcate, vremea rea a făcut şi victime. În Lupeni un bărbat a murit, cel mai probabil electrocutat, după ce a fost surprins de apă atunci când lucra la un branşament electric.

Pagube uriașe provocate de furtună. Românii nu au scăpat încă de urgia naturii

O nouă avertizare meteo îi îngrijorează pe oamenii din judeţele lovite marți năpraznic de urgia naturii. După ce bucăţi de gheaţă impresionante, de mărimea unui ou de struț, au distrus totul în cale, problemele parcă nu se mai termină.

Recomandări
CSAT se reunește luni la Cotroceni. Înzestrarea Armatei și prezența militară a SUA, printre temele de pe agenda lui Nicușor D

Președintele Nicușor Dan a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), programată să aibă loc luni, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.  

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.