Femierii dau vina pe secetă pentru a scumpi carnea. "Fără bani de la stat nu putem"

×
Publicitate

Seceta extremă îi lasă pe crescătorii de animale fără furaje în multe zone ale țării.

Iar acolo unde se găsesc, prețurile au explodat. Criza hranei pentru animale va duce automat și la creșteri de prețuri în galantare, spun specialiștii. Deja plătim mai mult cu până la 5 procente pentru carnea de porc, vită, ori pasăre față de luna decembrie a anului trecut.

Situația este dramatică pentru crescătorii de animale din zona Dobrogei unde, din cauza secetei prelungite, fermierii nu-și pot asigura furajele pentru animale. 

Vasile Zalu, fermier: „Mâncarea abia o găsim. Cumpărăm de pe la Călărași, de pe la Giurgiu. Nici tărâțe, nici grâu, nimic, nici paie nu avem. Nu s-a făcut nimic, totul e uscat.''

Potrivit specialiștilor, în doar doi ani de când s-a instalat seceta în zona de sud-est a țării, prețurile furajelor pentru animalele de talie mare au crescut și cu peste 60 la sută.

Radu Răducu, director tehnic Institutul de Cercetare pentru Caprine și Ovine Palas Constanța: „Din anul 1981 lucrez în această instituție și nu am mai întâlnit o așa situație cu seceta asta. Am cumpărat furaje, fân de lucernă cu 80 de bani kilogramul. Anul acesta am organizat o licitație și am primit oferta de un leu și 30 de bani fără TVA. Vă dați seama cât s-a scumpit.”

Și în județul Cluj, depozitele de furaje sunt mai goale ca în alți ani.

Ovidiu Szenftleben, medic veterinar: „Nu-i ok deloc situația. Și acum nu a plouat de o perioadă lungă de timp și problema este că plouă așa izolat.”

Silvia Hicea, purtător de cuvânt Direcția Agricolă: „Foarte grav afectate de secetă și culturile furajere și prin urmare cu siguranță că prețul va crește atât la ceea ce se utilizează în furajare, porumb, orz, orzoaică, ovăz, dar chiar și la fân.”

Agricultorii insistă că au nevoie de sprijin ca să supraviețuiască.

Adrian Hosu, inginer zootehnist: „Fără banii de la stat nu cred că am putea face agricultură în România, este destul de greu, cel puțin pe zonele acestea mai muntoase se lucrează destul de greu și cu cheltuială.”

Pentru fermierii afectați, Comisia Europeană a aprobat recent un ajutor de 7,4 milioane de euro, bani care ar putea ajunge la o mie de ferme din țară noastră. Crescătorii de bovine pot primi aproximativ 100 euro pe cap de animal.

Deja carnea din rafturile magazinelor este mai scumpă. Datele furnizate de Institutul de Statistică arată că în luna august față de finalul anului trecut, cel mai mult s-a scumpit carnea de porc, cu peste 4%. Iar la vită, prețurile au urcat cu peste 3 procente. Carnea de pasăre a înregistrat în schimb o scumpire de două procente.

Specialiștii în agricultură spun că lipsa furajelor va duce la închiderea multor afaceri din zootehnie, iar fermele care vor rezista vor crește prețurile la produsele vândute pentru a-și putea asigura supraviețuirea.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62147239
Anul școlar 2020-2021. Mulţi părinţi şi copii au aflat abia vineri cum vor avea loc cursurile

”Nu mai înțeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu”.

62147258
Românii au mers în număr mare pe Litoral, dar hotelierii se plâng de pierderi. Turiştii au preferat să stea la cort

Odată cu începerea școlii, litoralul românesc o să fie tot mai pustiu, așa că se apropie bilanțul unui sezon estival fară precedent.

62147237
Un pădurar, găsit mort după un control de la minister. Ar fi vorba de o reţea de criminalitate

Moartea unui pădurar, în vârstă de 50 de ani din județul Mureș, ridică din nou problema defrișărilor ilegale din pădurile noastre.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.