Femeia din Sibiu care şi-a ucis mama pentru avere, ajutată de o asistentă medicală, rămâne în arest preventiv

62602601

Femeia suspectată că și-a ucis mama, cu sprijinul unei asistente medicale, pentru a-i obține averea, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Alba Iulia a menținut decizia Tribunalului Sibiu de prelungire a măsurii.

Magistraţii din judeţul Alba au respins, joi, apelul înaintat de femeia arestată preventiv sub acuzaţia că şi-a ucis mama pentru a-i vinde bunurile şi a se muta in Dubai.

Motivarea Curții de Apel Alba Iulia

Joi, 29 ianuarie, în dosarul cunoscut opiniei publice ca „Dosarul crimei din Sibiu”, Secţia penală a Curţii de Apel Alba Iulia „a respins ca nefondată contestaţia declarată de inculpata A. împotriva încheierii penale nr. 8/2026 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatele A. şi B., acuzate de săvârşirea infracţiunii de omor calificat”, este soluţia pe scurt a instanţei.

Hotărârea de joi a Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.

Femeia a fost arestată preventiv la finalul anului trecut, alături de o asistentă medicală suspectată că i-a furnizat barbiturice care au fost administrate victimei. 

Dosarul în care femeia a contestat arestarea preventivă a ajuns, în ultima zi a anului trecut, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. 

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cele două femei au fost reţinute pentru omor calificat şi au fost prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Modul în care ar fi fost comisă crima

”În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanţe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanţele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima, în vârstă de 59 de ani, a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aştepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanţă cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a-i provoca acesteia decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, au informat procurorii din Sibiu.

Potrivit aceleiaşi surse, după moartea mamei sale, fiica acesteia a intrat în posesia bunurilor moştenite, pe care le-a vândut, iar ulterior s-a mutat în Dubai.

Procurorii au mai menţionat că ”s-au reţinut circumstanţe care califică infracţiunea de omor, premeditarea şi săvârşirea faptei din interes material”, având în vedere că presupusa crimă a fost făcută pentru ca „inculpata să intre în posesia moştenirii lăsate de victimă”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
Vlcsnap 2026 01 29 12h56m30s805
Crimă oribilă în județul Iași. Un bărbat care și-a ucis în bătaie mama este cercetat și pentru profanare de cadavre

Detalii îngrozitoare în ancheta deschisă în județul Iași, după ce un bărbat și-a ucis în bătaie mama, o femeie de 64 de ani. Procurorii îl cercetează pe individ și pentru profanare de cadavre, pe lângă infracțiunea de omor calificat.

Fals
MAI atrage atenția asupra unor mesaje manipulatoare despre crima din Timiș: „Este fals! Nu distribuiţi astfel de mesaje”

Ministerul Afacerilor Interne semnalează apariţia unor mesaje false promovate „intens” de reţele de conturi de pe social media, cu conţinut manipulator.

Protest timis
Ministerul Justiției analizează schimbarea Codului Penal după crima din Timiș. Minorii sub 16 ani ar putea fi limitați online

Pragul minim al vârstei de la care copiii pot răspunde penal pentru infracțiuni foarte grave ar putea să dispară, iar minorii ar putea fi acuzați doar pe baza discernământului.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.