Asta după ce în urmă cu cinci ani a mai fost condamnat pentru răpirea unui artist rival. Și pentru că este considerat periculos, judecătorii români l-au arestat provizoriu, pentru 30 de zile. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Rapperul suedez Khalil Haval are 31 de ani și este urmărit de milioane de fani, dar și de poliția din Stockholm care îl suspectează de apartenență la o grupare de crimă organizată.
De numele bandei este legat un atac armat petrecut în septembrie 2024 într-un cartier din sudul capitalei suedeze. Un adolescent de 15 ani a deschis focul atunci asupra unei locuințe în care trăia un artist muzical.
Deși ușa de la intrare a fost ciuruită, au scăpat cu viață și ținta atacului, și o altă persoană aflată în casă.
Iar Haval este vizat de acuzații de tentativă de omor, deși nu ar fi participat în mod direct la asaltul armat, amenințări grave și extorcarea membrilor unei bande rivale. Presa suedeză a relatat pe larg aceste întâmplări.
De asemenea, a stârnit interes și răpirea rapperului Nils Einar Grönberg, acum asasinat, în care rapperii Yasin Mahamoud și Haval Khalil au fost implicați.
Zilele trecute, Khalid Haval a fost localizat în România, unde s-ar fi stabilit încă de acum trei ani. Tocmai fusese eliberat din închisoare după ce în 2021 a fost condamnat la doi ani și jumătate pentru rolul jucat în răpirea, jefuirea și șantajarea unui rapper rival. Autoritățile de la București susțin că nu știu cu ce s-a ocupat artistul în România. Dar presupun că s-ar fi plimbat nestingherit prin Europa. Singura certitudine despre care vorbesc polițiștii e că în România, Khalid Haval nu a comis infracțiuni.
Așa că prin intermediul Europol, s-a format o echipă mixtă de anchetă, care a avut misiunea de a-l captura pe cântăreț pentru a fi trimis acasă, în Suedia.
Corespondent PROTV: „Rapperul suedez își asigurase în România două adăposturi. Unul în Otopeni, celălalt într-un bloc din Pipera. De altfel, forțele speciale ale Poliției l-au ridicat chiar din acea locuință. Iar aici au fost găsite, pe lângă substanțe susceptibile de a fi droguri de risc, două pistoale - unul cu gaz, celălalt cu bile - dar și o vestă antiglonț. Semn că suspectul își asigura protecția în cazul în care era atacat.”
Procurorii Parchetului Curții de Apel București l-au reținut pe artist pentru 24 de ore, mai ales că pe numele său a fost emis deja un mandat european de arestare, iar autoritățile judiciare de la Stockholm cer ca el să fie predat pentru continuarea anchetei. Contactată de Știrile PRO TV, avocata din oficiu a lui Haval a refuzat să ofere un punct de vedere legat de acuzații și proceduri.
Până la o eventuală decizie definitivă de predare în Suedia, rapperul a fost plasat în arest provizoriu.
Premierul suedez a comentat pentru presa locală captura făcută de DIICOT: „Criminalii din bande nu se pot ascunde nicăieri. Când spunem că îi vom elimina „unul câte unul", ne referim exact la asta.”