Evaluarea Națională la clasa VIII-a ar putea fi eliminată. Anunțul ministrului Educației

62004336
Agerpres

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, ia în calcul o posibilă desființare a Evaluării Naționale la clasa VIII, ea lansând deja dezbateri publice pe această temă cu directorii de școli din București și din țară.

Ecaterina Andronescu a declarat, marți, la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, din Camera Deputaților, că a lansat ”dezbateri publice cu directorii școlilor” să vadă dacă Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a ”se mai justifică”, fiind considerată ”o evaluare intermediară”.

Asta în condițiile în care, de anul viitor, învățământul obligatoriu va fi extins cu încă trei ani, de la grupa mare până la clasa a XII-a, a precizat ministrul Educației, informează edupedu.ro.

Oficialul a anunțat că modificarea duratei învățământului obligatoriu se va face printr-un proiect de lege care modifică Legea Educației, aflat chiar pe 6 martie la vot decisiv pe ordinea de zi a ședinței de plen a Senatului.

”Este acum la Senat, chiar este pe lista de vot, o lege care stabilește obligativitatea ultimelor două grupe la grădință – grupa mijlocie și grupa mare – și ultimii doi ani de liceu, începând din anul 2020. Anul acesta va trebui să pregătim preluarea, la început de ciclu și la sfârșit de ciclu, în învățământul obligatoriu”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu la Comisia din Camera Deputaților.

”Noi am declanșat aceste dezbateri publice cu directorii școlilor și-n București, și-n alte județe din țară să încercăm să vedem și care este percepția. Pentru că acum evaluarea de la clasa a VIII-a este doar o evaluare pentru încheierea gimnaziului și repartizarea elevilor în școli profesionale, clasice sau duale, și respectiv în licee. Clasa a VIII-a nu mai reprezintă sfârșitul învățământului obligatoriu, cum era în legea 84, de exemplu. Dacă învățământul devine obligatoriu pe 12 clase se justifică evaluări intermediare? Ca să întărim ritmul acesta al învățării continue, pentru că el este cel care dă și temeinicie învățării. Toate sunt care, fără îndoială, merită să le discutăm”, a mai spus Andronescu.

În prezent, învățământul obligatoriu începe la clasa pregătitoare și se încheie la clasa a X-a. Legea Educației în forma sa inițială prevedea însă trecerea clasei a X-a la gimnaziu și un liceu de doar 3 ani – prevederi neaplicate nici până acum.

Reamintim că în urmă cu puțin timp Ecaterina Andronescu declara că ar vrea introducerea unui examen intermediar, pe principiul examenului de treaptă, la trecerea în liceu din clasa a X-a în clasa a XI-a.

Proiectul de lege la care face trimitere ministrul a fost inițiat de un grup de 19 parlamentari UDMR în frunte cu Szabo Odon și șapte parlamentari PSD. Documentul prevede creșterea duratei învățământului obligatoriu în felul următor:

până în 2020 – grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total

până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total

până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu.

Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat (cameră decizională) anul trecut, pe 7 mai (cu 76 de voturi pentru și 27 împotrivă). Președintele României l-a contestat la Curtea Constituțională pe 7 iunie, pe motive de tehnică legislativ.

Judecătorii CCR au admis sesizarea și au declarat actul neconstituțional, pe motiv că fusese adoptat în aceeași zi cu alte două modificări ale aceleiași legi și că nu fuseseră corelate între ele aceste modificări (obiecții ridicate de Președintele României). Întoarsă automat la reexaminare în toamnă, legea a fost votată pe 12 decembrie de Cameră. Pe 4 martie a ajuns pe ordinea de zi-vot final la Senat.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Sora elevului corectat greșit s-a dus la învățător să îi ceară explicații. Ce a pățit

Este scandal la o şcoală din Iaşi, după ce părinţii unui elev de clasa a doua îl acuză pe învăţătorul băiatului lor că i-a corectat greşit o lucrare.

Reacția ministrului Educației cu privire la profesorul care a corectat greșit o lucrare

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că învăţătorul din Iaşi, care a tăiat scrisul corect al unui copil, va fi trimis într-un program de evaluare, iar directorul şcolii va avea rolul de a rezolva punctual situaţia.

Elevi puși să facă practică pe tractoare din 1960. Ce pățesc când vor să se angajeze

Elevii liceelor cu profil agricol ar putea avea acces la tractoare moderne, dacă aceste şcoli ar intra şi în subordonarea Ministerului Agriculturii, care ar trebui să investească în dotarea unităţilor de învăţământ.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.