Reacția ministrului Educației cu privire la profesorul care a corectat greșit o lucrare

62004336
Agerpres

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că învăţătorul din Iaşi, care a tăiat scrisul corect al unui copil, va fi trimis într-un program de evaluare, iar directorul şcolii va avea rolul de a rezolva punctual situaţia.

"Am văzut. Regret nespus şi o să mă interesez ce caută doamna aceea învăţătoare sau ce o fi domnia sa, care corectează scrisul corect al unui copil. M-a revoltat şi pe mine", a afirmat Ecaterina Andronescu, la Parlament, întrebată dacă ştie despre lucrarea corectată greşit de învăţătorul unui copil din Iaşi şi postată pe Facebook de părinţii acestuia.

Ea a spus că învăţătorul ar trebui trimis într-un program de evaluare pentru a vedea dacă mai poate rămâne la catedră.

"Să o trimitem pe doamna într-un program de evaluare, să vedem dacă mai poate rămâne la catedră, dacă ştie să scrie corect româneşte sau nu, acest lucru aş vreau eu să o întreb, şi să aflu ce a făcut directorul când a văzut acest lucru. (...) Să vedem după evaluare ce rezultă. Lăsaţi-mă să fac evaluarea, nu e un subiect care se închide aici. Eu sunt preocupată de faptul că încrederea în şcoala românească nu e la cotele normale pentru ca părinţii să fie convinşi că îşi trimit la şcoală copiii către profesori de la care au ce învăţa. Situaţia de acolo să o rezolvăm punctual şi să nu îi omorâm pe ceilalţi. (...) Primul lucru ca să îţi recunoşti un derapaj este să îţi recunoşti greşeala. (...) Aş pleda pentru rolul pe care directorul îl are în rezolvarea punctuală, în rezolvarea unor asemenea situaţii. Eu nu cred că directorul nu ştia cum scria acest domn învăţător şi de aceea nu am cum să mă uit cu ochii larg deschişi şi senini şi la directorul şcolii", a precizat ministrul Educaţiei.

Un părinte din Iaşi a postat pe Facebook lucrarea analizată greşit de învăţătorul copilului său. Învăţătorul a tăiat cuvântul "patinoar" şi l-a înlocuit cu "patinuar".

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit marţi cu membri ai Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor pe tema situaţiei elevilor cu cerinţe educaţionale speciale.

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62026170
Elevi puși să facă practică pe tractoare din 1960. Ce pățesc când vor să se angajeze

Elevii liceelor cu profil agricol ar putea avea acces la tractoare moderne, dacă aceste şcoli ar intra şi în subordonarea Ministerului Agriculturii, care ar trebui să investească în dotarea unităţilor de învăţământ.

62023278
Începe înscrierea în învățământul primar. Prima etapă, între 4 și 22 martie

Prima etapă din procesul de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar începe luni şi se va încheia în 22 martie.

62022737
Simularea pentru Evaluarea naţională, susţinută şi de elevii claselor a VII-a. Când începe testarea

Ordinul Ministerului Educaţiei privind simularea examenelor de la Evaluarea naţională şi de la Bacalaureat a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Recomandări
Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicuşor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă "cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României".

Gettyimages trump ankara
Alegeri intermediare „midterms” în SUA. Justiția respinge cererea lui Trump de anulare a 20.000 de voturi prin corespondență

O curte federală de apel din SUA a respins o cerere a administrației lui Donald Trump ca în statul California să nu fie numărate aproximativ 20.000 de buletine de vot prin corespondență ale unor persoane.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Premierul Luca Niculescu, la Chișinău: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună colectare”

Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, marţi, la Chişinău, în cadrul primei vizite oficiale în afara ţării, cu reprezentanţi ai companiilor româneşti care derulează proiecte de investiţii în Republica Moldova.