Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost oprit pe aeroportul Otopeni și dus la Parchetul General

×
Publicitate

Eugen Sechila, luptător în Legiunea Străină și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost reținut pe Aeroportul Otopeni și dus în fața procurorilor Parchetului General.

Sechila urma să zboare la Oradea, unde ar fi avut programată o întâlnire cu preotul Ciprian Mega, potrivit unor surse din anchetă.

Individul a încercat în trecut să părăsească țara în luna decembrie a anului trecut. În acel timp destinația ar fi fost Ciad (hartă) o țară situată în Africa Centrală. Este cunoscută de cei iubitori de aventură, dar marcată de nesiguranță și criminalitate sporită.

Alegerea acestei destinații ar putea fi explicata prin faptul că Sechila este fost luptător al Legiunii Străine iar în astfel de zone instabile expertiza unui mercenar este căutata.

Ca să-l împiedice să părăsească țara la acea vreme, procurorii parchetului general l-au pus sub control judiciar și i-au interzis să plece. Măsura au luat-o în dosarul în care fostul luptător în Legiunea Străină este inculpat pentru infracțiunea de port sau promovare în public a însemnelor legionare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62522825
Dosarul Călin Georgescu. ”Gărzi patriotice” pentru ocuparea instituțiilor statului și uciderea evreilor: ”Există un plan”
Fostul candidat independent la Președinția României, Călin Georgescu, a fost pus 60 de zile sub control judiciar. La prânz, acesta a fost oprit în trafic și dus la Parchetul General cu mandat, ca să fie audiat într-un dosar cu 6 capete de acuzare.  
62522808
Georgescu are interdicţia de a părăsi țara şi de a posta online mesaje legionare, fasciste, antisemite sau rasiste
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile.
62522779
Ploieștiul e îngropat în gunoaie. Cetățenii se tem de venirea primăverii: „O să apară gândăcimea, șobolanii, brontozaurii”
De zece zile, Ploieștiul este îngropat în gunoaie din cauza unui război între Primărie și prestatorul serviciilor de salubritate.