Aproape o sută de elevi aflați în Orientul Mijlociu fără părinți au revenit în țară, cu un zbor de repatriere organizat de autorități.
Pe mulți îi așteptau ai lor încă de aseară, frângându-și mâinile de teamă. Cu același avion, dar și cu alte două care au aterizat ceva mai târziu, au venit și alți conaționali. Sunt însă destui cei care nu au prins încă un bilet salvator spre casă.
După o săptămână în care au fost blocați în vecinătatea zonei de conflict, copiii au fost așteptați cu flori, mărțișoare și cadouri.
Mamă: „Noi, părinții, oferim tot ce considerăm că e mai bun și mai valoros pentru copiii noștri. În condițiile și situația creată, ne-au lipsit aripile. Atâta tot.”
Tată: „Fiecare moment părea un deceniu.”
Mamă: „Foarte greu. Dar doamnele au reușit să calmeze toate spiritele.”
Reporter: „Ce ai învățat din experiența asta?”
Fetiță: „Să fim uniți și să nu ne lăsăm niciodată baltă.”
Fetiță: „Mi-a fost un pic frică, dar cu ajutorul doamnei profesoare am învins frica.”
Fetiță: „Am învățat să fim uniți.”
Reporter: „Și acum, că ai ajuns acasă?”
Fetiță: „Mi-au dat lacrimile. Mi-am văzut tatăl după atâta timp...”
30 de ore au făcut copiii din Dubai până în București. Inițial pe șosea spre Muscat, iar de acolo cu avionul care a făcut o escală și în Egipt.
Zborul a fost organizat de autoritățile române prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, așa că pe lângă cei 127 de cetățeni români, printre care și cei 95 de minori, au fost la bord și 39 de cetățeni de alte naționalități din Europa.
Și două zboruri de linie au aterizat astăzi din Dubai, cu 258 de oameni la bord. Între ei, și o însoțitoare de bord, care și-a dat demisia.
Fată: „Voiam să îmi dau demisia mai demult, dar acum, cu acest conflict, a fost picătura care a umplut paharul. Am fost la trei kilometri de hotelul din Palm pe care l-au bubuit. Mă rugam să nu fie o dronă la mine pe clădire.”
Alți români încă așteaptă în Emiratele Arabe Unite să ajungă acasă. Dintr-un grup de 15, doar șase au reușit să prindă bilete din Dubai spre Istanbul și sunt încă în aeroport, în așteptarea zborului de la noapte.
Valentin Vlădulescu, turist: „Nu mai puteam să stăm și am insistat către autoritățile din aeroport. Mulțumim lui Dumnezeu că am prins acest zbor.”
Mai sunt români și în Qatar. Au fost sunați de cei de la Ambasada României la Doha și întrebați dacă vor să fie transportați cu autocarul până în Riad, și de acolo cu avionul spre casă.
Anumite costuri vor fi plătite de cetățeni – precum viza de intrare în Arabia Saudită, în valoare de 80 de dolari, dar și zborul, care ar costa 500–600 de euro.
Giulia, turist: „Ei așteaptă un răspuns de la București, nu știu ce răspuns așteaptă, pentru că lucrurile ar fi trebuit să se pună în mișcare, zic eu, de câteva zile. Ieri din nou am auzit niște zgomote destul de puternice, se aud încontinuu de o săptămână.”
În Qatar, autoritățile le plătesc turiștilor cazarea și trei mese pe zi.
Cristian Chichirău, turist: „Condițiile sunt foarte bune, nu avem ce obiecta, raiduri sunt în fiecare zi. Sperăm să fie liniște, ca să ne putem întoarce acasă.”
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, peste o mie de români s-au întors până acum în țară din Orientul Mijlociu. În total, 15.000 de conaționali aflați în zonă sunt în atenția autorităților române.