Decizia a fost luată vineri de magistraţii Judecătoriei Piteşti, după ce adolescentul fusese iniţial reţinut pentru 24 de ore, iar pe numele său a fost deschis dosar penal pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, potrivit Agerpres.

"Minorul de 15 ani a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în faţa instanţei competente, iar Judecătoria Piteşti a dispus cercetarea sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile. De asemenea, anterior, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, în cauză au fost emise două ordine de protecţie provizorii, conform Legii nr. 26/2024, faţă de cele două persoane vătămate minore", se arată în informarea IPJ Argeş.

Joi dimineaţa, minorul de 15 ani ar fi pătruns în liceul unde este elev, având asupra sa un obiect tăietor-înţepător, iar în cadrul unei stări conflictuale, ar fi provocat o rană la nivelul unui antebraţ unui coleg de clasă şi ar fi agresat fizic un altul, au transmis reprezentanţii Poliţiei Argeş.

Ancheta în acest caz continuă.