Elena Udrea ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare. A fost prinsă în Bulgaria când încerca să fugă în Grecia

×
Publicitate

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, ar putea fi adusă în țară și închisă la pușcăria Rahova cel mai devreme săptămâna viitoare.  

Autoritățile din Bulgaria au început procedurile încă de joi seară, când Tribunalul București a trimis documentele către instanța din țara vecină.

Un judecător de acolo va decide dacă Udrea va fi trimisă în România, însă vineri ședința privind arestarea ei s-a amânat, din lipsa unui translator.

Până atunci, Elena Udrea va rămâne în arestul poliției din orașul Blagoevgard. Udrea a părăsit România cu câteva ore înainte de pronunțarea judecătorilor români, care au decis ca aceasta să execute cei 6 ani de închisoare, primiți în 2018 în dosarul "Gala Bute".

După o noapte petrecută în arestul poliției de frontieră Petrici, la 19 kilometri de locul unde a fost prinsă, Elena Udrea a apărut vineri în fața instanței din Bulgaria. Era îmbrăcată cu același tricou alb pe care îl purta joi, când a fost reținută de autoritățile din țara vecină.

Elena Udrea poate contesta decizia instanței din Bulgaria

Dar ședința la care se judeca cererea procurorilor de a rămâne în arest încă 72 de ore s-a suspendat pentru că nu exista translator și s-a amânat pentru sâmbătă la ora 14.

Avocata Elenei Udrea în Bulgaria: „Nu am avut traducător de limba română. Clientei mele nu i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de retinere și din acest motiv înfățișarea a fost amânată pentru mâine”.

Siika Mileva, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale din Bulgaria: „Ne-au trimis mandatul european de arestare în română și o formă completată, care este necesară potrivit legii pentru mandatul european de arest, de asemenea un ordin de detenție pentru 24 de ore pe numele acestei persoane. Biroul procuraturii din Blagoevgrad a deschis un dosar, iar un procuror a fost desemnat imediat și a cerut detenția persoanei pentru 72 de ore”.

Udrea poate contesta și această măsură și abia peste încă trei zile se va judeca și cererea de predare către autoritățile române.

Predarea Elenei Udrea se desfășoară pe două paliere: unul al instanțelor de judecată și altul al poliției. Mandatul de arestare european și cererea de predare sunt trimise de către Tribunalul București către tribunalul din Bulgaria, iar după ce judecătorii de acolo aprobă, o delegație de polițiști români vor merge în țara vecină să o aducă pe Elena Udrea fie cu avionul, fie cu mașina.

Decizia magistraților bulgari este așteptată cu sufletul la gură și de familia Elenei Udrea, la vila unde locuiește din 2019, în comuna Corbeanca, de lângă București.

Elena Udrea încerca să fugă cu mașina în Grecia

Prioritatea numărul unu a logodnicului Elenei Udrea este să aibă grijă de fetița lor, în vârstă de trei ani. E foarte posibil în weekend să o lase în grija bunicii și să facă un drum până în Bulgaria, să-i ducă Elenei Udrea cele necesare la sediul arestului unde fostul ministru așteaptă decizia.

După finalizarea procedurilor, dacă instanța bulgară va aproba cererea, Elena Udrea va fi dusă la Penitenciarul Rahova, unde va începe să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare. I se vor scădea însă cele două luni petrecute după gratii în Costa Rica și perioada arestului preventiv, înainte să înceapă judecarea ei.

Sentința judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție a venit joi în jurul orei 14, când fostul ministrul al Turismului, Elena Udrea, s-ar fi aflat deja la Sofia.

Potrivit polițiștilor de frontieră români, ieșise din țară încă de dimineață, pentru că nu avea nicio interdicție să călătorească.

De la Sofia, Elena Udrea a încercat să plece în Grecia, iar mașina ei ar fi fost observată pe drum de camerele de supraveghere a traficului.

În jurul orei 18:00, polițiștii de frontieră bulgari au reținut-o în vama Kulata. Aici s-a încheiat fuga Elenei Udrea.

Udrea mai are o condamnare de 8 ani și un proces de corupție pe rol

Elena Udrea mai are o condamnare în dosarul finanțării ilegale a campaniei prezidențiale din 2009, unde a primit în prima instanță 8 ani de închisoare. Judecătorii Curții de Apel au găsit-o vinovată pentru spălare de bani, luare de mită și delapidare.

Avocații cred că fuga ei de acum nu va atârna greu în procesele de pe rol.

”Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea: Nu ar trebui.
Reporter: Poate să întoarcă în vreun fel decizia acolo, în Bulgaria?
Veronel Rădulescu: Da. Ar putea ca judecătorii să constate că i-au fost încălcate drepturile constituționale și să respingă”.

Totodată, Udrea este judecată și în dosarul Hidroelectrica, unde procurorii DNA o acuză că a luat aproape patru milioane de dolari de la un om de afaceri pe care să-l ajute să primească un contract avantajos.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62252768
Elena Udrea ar putea fi închisă la Rahova. O instanță bulgară decide mâine când va fi predată autorităților române

Elena Udrea ar putea fi adusă in țară și închisă la Rahova, în câteva zile. Un judecător din țara vecină va decide soarta fostului ministru mâine, într-o ședință programată pentru ora 14.

62252545
Elena Udrea a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţia bulgară, anunţă Ministerul de Interne de la Sofia

Fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare pentru corupţie, a fost reţinută joi pentru 24 de ore de către poliţia bulgară, a anunţat Ministerul de Interne de la Sofia, relatează agenția BTA.

61848788
ANSVSA: Nu s-au primit informaţii oficiale care să indice prezenţa Salmonella în produsele Kinder de pe piaţa românească

România nu se află pe lista statelor membre în care au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri, care să poată fi corelate cu consumul unor produse Kinder, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.