”Efectul luxului”: Inegalitatea dintre bogați și săraci se resimte și în accesul la natură în zonele urbane
Cartierele cele mai bogate din marile oraşe au, de obicei, mai mulţi copaci, mai multe păsări şi, în general, mai multe spaţii verzi, un fenomen cunoscut drept "efectul luxului" care se regăseşte la New York, Londra, Beijing sau Cape Town.
Acesta evidenţiază o inegalitate de mediu, şi anume că accesul la natură depinde, de asemenea, de bunăstarea economică, relatează marţi EFE.
În timp ce în Brazilia se desfăşoară COP30, unde biodiversitatea şi justiţia de mediu sunt în centrul dezbaterii, un studiu coordonat de Universitatea din Torino oferă o nouă perspectivă asupra inegalităţii ecologice din cadrul oraşelor.
"Biodiversitatea urbană este esenţială pentru a înţelege interacţiunile dintre oameni şi natură şi cum putem convieţui în armonie cu ea", explică pentru EFE Irene Regaiolo, biolog şi autoarea principală a cercetării.
Lucrarea, publicat în revista ştiinţifică People and Nature, analizează peste o sută de studii internaţionale şi confirmă o tendinţă: cartierele mai înstărite tind să găzduiască o biodiversitate mai mare, în timp ce zonele defavorizate sunt de obicei mai gri şi mai sărace în vegetaţie.
"Efectul luxului" poate fi observat în multe oraşe, dar Regaiolo subliniază că el "nu este universal", ci depinde de contextul urban şi geografic şi de nevoile socio-economice ale fiecărei populaţii.
Potrivit cercetătoarei, majoritatea studiilor despre acest fenomen provin din nordul global - America de Nord şi Australia -, lăsând lacune asupra a ceea ce se întâmplă în oraşele din sudul global.
"Ţările în curs de dezvoltare au, de obicei, alte priorităţi", precum accesul la hrană sau siguranţa,"probleme care în nord nu reprezintă o provocare imediată pentru majoritatea populaţiei", observă cercetătoarea.
Din acest motiv, dinamica urbană este "diferită", deşi împărtăşeşte inegalităţi asemănătoare. Centrele bogate contrastează cu periferiile sărace, unde diferenţa de acces la natură se traduce în inechitate de mediu.
Studiul, încadrat în Obiectivul 11 al Agendei 2030 a ONU, evidenţiază o provocare în creştere şi necesitatea unei proiectări mai durabile, incluzive şi echitabile a oraşelor, care să fie cu adevărat capabile să împace nevoile sociale cu cele de mediu.
"Dacă vrem ca oraşele viitorului să atingă aceste obiective, trebuie să mergem într-o direcţie care să reconcilieze nevoile de mediu şi cele sociale", consideră Irene Regaiolo.
Studiul avertizează, de asemenea, asupra unui alt fenomen: aşa-numita gentrificare verde.
Pentru a încerca să reducă "efectul luxului", unii cercetători propun "crearea de spaţii verzi publice în cartierele marginale". Regaiolo consideră însă că aceasta este "o soluţie cam simplistă" deoarece poate provoca "creşterea valorii imobiliare", scumpind cartierul şi făcându-l inaccesibil pentru locuitorii săi.
Pentru a evita acest lucru, autorii propun soluţii mai integrate: grădini urbane, grădini comunitare şi proiecte de ştiinţă cetăţenească care să implice în mod direct populaţia locală, obţinând spaţii care, pe lângă conservarea biodiversităţii, consolidează legăturile sociale, creează locuri de muncă ''verzi'' şi întăresc sentimentul de apartenenţă.
În prezent, peste jumătate din populaţia mondială trăieşte în zone urbane. ONU estimează că proporţia populaţiei din zonele urbane va atinge 70% în 2050, ceea ce înseamnă că, "pentru multe persoane, oraşul ar putea fi singurul loc unde pot experimenta natura", afirmă Regaiolo.
De aceea, cercetătoarea susţine că zonele verzi urbane trebuie să devină laboratoare de durabilitate.
"Soluţiile bazate pe natură, de la plantaţii până la infrastructuri verzi, pot ajuta la combaterea schimbărilor climatice, reducând insulele de căldură, promovând conservarea biodiversităţii şi încurajând incluziunea socială", concluzionează ea.
