Eduard Hellvig: SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 89

61791422

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat că Serviciul Român de Informaţii a încheiat legăturile cu "trecutul nefast” de dinainte de 1989, adică legăturile cu fosta Securitate.

"În ciuda numeroaselor afirmaţii vehiculate deliberat, pot spune că SRI a încheiat orice legătură cu trecut nefast din dinainte de ‘89 şi că întreaga activitate este guvernată de principii şi valori. Au trecut 30 de ani de la evenimentul de la Braşov şi sunt de acord că trebuie făcută lumină în aceste cazuri. Voi face tot ce ţine de mine pentru acest lucru”, a spus Eduard Hellvig.

Directorul SRI a mai anunţat că a finalizat procedurile pentru predarea către CNSAS a documentelor care să poată lămuri aspecte importante din anumite cazuri, dând exemplu cazul dizidentului Gheorghe Ursu sau al revoltei din Braşov.

"Vă anunţ în premieră că am finalizat în cadrul unor structuri interne specializate procedurile pentru a preda către CNSAS şi anumite documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, şi care sper că vor lămuri anumite aspecte importante legate de trecutul controversat. De fapt, conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele solicitate de Consiliu - referitoare la cadre stabilite prin sentinţe judecătoreşti ca fiind "lucrători ai Securităţii", a declarat directorul SRI.

El a mai spus că pentru perioada următoare se va face o reevaluare a dosarelor care mai sunt în arhiva centrală pentru identificărea documentelor care pot fi predate.

"Generaţia dumneavoastră are dreptul să cunoască şi să înţeleagă trecutul - pentru a putea construi împreună viitorul”, a subliniat Eduard Hellvig, într-un discurs susţinut la Universitatea de Vest din Timişoara.
 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
61913561
Proprietara azilului privat, care a ars, a pornit afacerea ”fără autorizaţie din dragoste pentru vârstnici”

Proprietara azilului privat, care a ars acum 6 zile, a fost pusă sub acuzare, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală şi distrugere.

61913559
Incendiu de proporții la groapa de gunoi a Clujului. Focul a fost stins complet după 23 de ore

La câteva zile după ce Ministrul Mediului a venit în inspecţie la groapa de gunoi Pata Rât de la marginea Clujului, devenită aproape o bombă ecologică, şi a cerut demisia şefului gărzii de mediu pe judeţ, un incendiu de proporţii a izbucnit acolo.

61913547
Incendiu uriaş la o gospodărie din Neamţ

Un incendiu puternic a mistuit miercuri seară casă unei femei din comună Alexandru Cel Bun  - judeţul Neamţ

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.