După o săptămână, DSP Prahova confirmă că apa de la stația Voila este sigură pentru consum. Ce urmează

62595754

Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au transmis că Direcția de Sănătate Publică a confirmat, în urma analizelor efectuate, că apa care a ieșit din stația Voila respectă parametrii necesari pentru consumul uman.

Cu toate acestea, urmează să fie făcute noi analize, pe probe din sistemul de distribuţie operat de Hidro Prahova, după ce compania va anunţa că sistemul este optimizat. Aceste noi analize sunt esenţiale, întrucât reţeaua a fost golită timp de mai multe zile, iar conductele au trecut prin procese de reumplere, spălare, clorinare şi remediere a unor avarii.

”Direcţia de Sănătate Publică Prahova a finalizat analizele microbiologice efectuate la staţia de tratare ESZ Voila, înainte ca apa să fie introdusă în sistemul de distribuţie operat de Hidro Prahova. Rezultatele sunt conforme cu valorile prevăzute de OG nr. 7/2023 şi HG nr. 971/2024, ceea ce înseamnă că apa tratată în această staţie este potabilă”, a anunţat, duminică, într-un comunicat de presă, Consiliul Judeţean Prahova.

Conform sursei citate, determinările au vizat parametrii microbiologici obligatorii pentru declararea potabilităţii: bacterii coliforme, E. coli, enterococi intestinali, numărul de colonii la 22°C şi 37°C, precum şi Clostridium perfringens, având în vedere că sursa este un lac de acumulare. Analizele s-au realizat conform standardului SR EN ISO 9308-1, care stabileşte procedurile de lucru şi intervalele de citire a probelor.

Reprezentanţii CJ Prahova au arătat că, potrivit metodologiei, apa este considerată potabilă doar dacă toate aceste determinări se încadrează în limitele legale.

”În urma verificărilor, DSP Prahova a confirmat că apa care a părăsit staţia Voila îndeplineşte parametrii necesari pentru consumul uman. După ce Hidro Prahova va anunţa că sistemul este optimizat, echipele DSP vor preleva probe şi din sistemul de distribuţie operat de Hidro Prahova. Aceste analize sunt esenţiale, deoarece reţeaua a fost golită timp de mai multe zile, iar conductele au trecut prin procese de reumplere, spălare, clorinare şi remediere a unor avarii apărute în timpul amorsării. În astfel de situaţii există riscuri suplimentare, iar verificările trebuie efectuate după stabilizarea completă a sistemului”, a precizat sursa citată.

Astfel, analizele microbiologice din reţea presupun o durată totală de 72 de ore de la însămânţarea probelor în laborator. Citirile intermediare se fac la 24 de ore şi la 48-50 de ore, iar rezultatul final este validat la 72 de ore.

CJ Prahova a atras atenţia că, doar după acest interval, apa din distribuţie poate fi declarată potabilă în mod oficial.

Peste 107.000 de oameni din 13 localităţi ale judeţului Prahova şi un oraş din municipiul Dâmboviţa nu au avut o săptămână apă potabilă, după ce acţiunea de golire a barajului Paltinu pentru realizarea unor lucrări de decolmatare, coroborată cu ploile torenţiale de acum două sptămâni, a determinat ridicarea turbidităţii apei în aşa măsură încât aceasta nu a mai putut fi tratată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62597073
27 de maşini parcate pe două străzi au fost distruse în Târgu Jiu de un adolescent. Ce le-a spus polițiștilor

Un adolescent de 17 ani din Târgu Jiu a ajuns în spatele gratiilor după ce a vandalizat 27 de mașini, parcate pe două străzi din oraș.

62597057
Autocar cu peste 70 de persoane la bord, implicat într-un accident la Sinaia

Un autocar în care se aflau 71 de persoane a fost implicat, duminică, într-un accident rutier produs la Sinaia, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

62595196
Nereguli descoperite la târgurile de Crăciun din toată țara. Ce amenzi au dat inspectorii ANPC

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat târguri de Crăciun din întreaga ţară şi au descoperit mai multe nereguli. Pentru deficienţele constatate au fost date amenzi de aproape 200.000 de lei.  

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.