După instanțe, este rândul primăriilor la proteste. Angajații administrațiilor locale anunță că nu vor mai lucra cu publicul

62565956

Angajații primăriilor din comunele şi oraşele mici intră, de vineri, în grevă pe termen nedeterminat, nemulţumiţi de măsurile pregătite de Guvernul Bolojan.

Măsurile anunţate vor reduce „brutal” personalul Primăriilor, potrivit unui comunicat remis de Sindicatul SCOR – Solidaritatea Comunelor şi Oraşelor din România.

”Primăriile se închid începând de vineri, 29 august! (...) Cu o medie a funcţionarilor publici de 9,78/primărie comunală, numărul acestora se va reduce brutal cu încă 25% din ceea ce a mai rămas după reducerea de 10% de anul trecut. În timp ce reducerea personalului în structurile centrale, promisă a fi de 20%, trenează, la nivelul comunelor fiecare al treilea salariat trebuie să plece, deşi aceştia sunt cel mai prost plătiţi dintre toţi bugetarii”, transmite sursa citată de Agerpres.

Sindicaliştii susţin că, pe lângă aceasta, după ce a promis preluarea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap la bugetul de stat, Guvernul a modificat proiectul de lege şi cei 60.000 de asistenţi personali rămân în sarcina Primăriilor.

„Dublând cheltuiala aparentă cu salariile, acest artificiu va face ca majoritatea Primăriilor comunale să pară că nu-şi pot acoperi salariile din impozitele şi taxele locale, ducându-le la jignitoarea invenţie a premierului Ilie Bolojan – «meniul pentru săraci», grila de salarizare specială numai pentru Primăriile cu buget redus. Cu sfidare şi aroganţă pe faţă, Consiliile judeţene sunt expres exceptate de la această regulă, deşi niciun Consiliu judeţean nu-şi acoperă salariile din veniturile proprii, ci doar din cotele defalcate din impozitul pe venit colectat în comunele şi oraşele judeţului”, se mai arată în comunicatul transmis de sindicat.

De asemenea, sindicaliştii îi acuză pe guvernanţi de „epurare politică”.

„Ultima, dar cea mai importantă pentru membrii noştri de sindicat, introducerea «jumătăţii de funcţionar public» prin reducerea la jumătate a normei pentru funcţionarii publici aflaţi în funcţie, reprezintă cea mai pură formă de epurare politică a funcţionarilor care apără legalitatea execuţiei bugetare, a achiziţiilor publice, a urbanismului sau a actelor administrative, fără nici o legătură cu deficitul bugetar!”, spun reprezentanţii SCOR.

Aceştia şi-au intitulat protestul „O zi zboară, o zi nu zboară. Azi NU zboară!!”.

„Modelul lui Ilie Bolojan – jumătatea de funcţionar public, presupune că o zi acesta va funcţiona la o Primărie, iar a doua zi la altă Primărie. Consătenii noştri trebuie să înţeleagă ce înseamnă acest model – vii la Primărie şi constaţi că azi nu zboară!”, se precizează în comunicat.

”Pentru toate aceste motive, vă înștiințăm asupra faptului că, începând de vineri 29 august 2025, pe durată nedeterminată, vom intra într-o formă de protest care presupune închiderea primăriilor pentru lucrul cu publicul, în timp ce noi, salariații, vom fi prezenți la locul de muncă și ne vom rezolva lucrările de
serviciu, dar fără a accepta interacțiunea cu publicul sau cu alte entități exterioare instituției.
”, se arată în notificarea transmisă de Sindicatul SCOR primăriilor.

Ce se întâmplă în Justiție

Instanțele din întreaga țară și-au redus activitatea și vor judeca doar cauzele urgente cum ar fi arestările preventive sau emiterea ordinelor de protecție.

Marți, Parchetul Tribunalului București a fost primul care și-a suspendat activitatea. Ulterior, toate cele 16 curți de apel din țară s-au alăturat protestului și au cerut retragerea urgentă a proiectului de reformă a pensiilor magistraților.

Ultima formă a proiectului privind pensiile speciale ale magistraților prevede o perioadă de tranziție extinsă la 15 ani pentru atingerea vârstei standard de pensionare și menținerea plafonului pensiei la 70% din venitul net, cu un prag minim introdus de 55% din venitul brut.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62477569
Două tramvaie s-au ciocnit în Timișoara. Trei persoane au fost rănite

Trei călători au fost răniți în vineri dimineață în Timișoara, după ce două tramvaie s-au ciocnit. Vatmanițele susțin că ar fi fost o problemă la un macaz. Imediat după impact, au intervenit echipaje sanitare, de pompieri și de poliție.

62526627
Zeci de ONG-uri protestează față de închiderea Parcului Kiseleff pentru evenimente private cu acces plătit

Primăria Sectorului 1 vrea să se asocieze cu o firmă privată pentru organizarea "Lumina Park" - un traseu de lumini care va funcționa câte 4 luni pe an, timp de 3 ani consecutivi.

62570705
Viceprimarul care își ține audiențele pe o bancă în curtea primăriei. Primarul l-a trimis la căminul cultural

Un conflict neobișnuit între conducătorii administrației locale din comuna Lopătari, județul Buzău, a ieșit la suprafață după ce viceprimarul Florin Dragomir a ales să își țină audiențele cu cetățenii în curtea primăriei.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.