Dunărea a ieşit din matca și ameninţa să inunde mai multe localităţi din Deltă

×
Publicitate

Codul portocaliu de inundaţii de pe Dunăre a adus o grămadă de necazuri în localităţile de pe malul fluviului.

La Constanța, sute de hectare de teren au fost acoperite de apă, iar oamenii au fost anunţaţi să se pregătească de evacuare. La Sulina, fluviul a inundat 60 de gospodarii, iar la Galaţi a acoperit faleza în zona pietonală.

La Gârliciu, în Constanța, 700 de hectare de terenuri agricole şi păduri au fost deja inundate, iar Dunărea creşte ameninţător. Oamenii se uită cu teama la digul de protecţie care se poate rupe oricând.

"S-a infiltrat şi dacă digul cedează şi se rupe apă ajunge aici în case", spun localnicii.

Câţiva kilometri mai departe, la Dăieni, în Tulcea, apa a ajuns până la drumul naţional.

Apa a acoperit faleza la Sulina şi a ajuns până în cartierul Dunărea de pe malul stâng al fluviului.

"Suntem în stare de alertă întrucât nivelurile Dunării sunt foarte crescute. Dacă autorităţile locale emit o alertă de inundaţii pregătiţi-vă de evacuare. Copiii, bătrânii şi bolnavii sunt primii care trebuie să ajungă la zonele de evacuare", a transmis Florentin Daciu, ISU Tulcea.

La Brăila, Dunărea are 613 centimetri şi continuă şi să crească, în fiecare zi, cu 10-15 unităţi. Rău este şi la Galaţi.

Autorităţile fluviale susţin că, pentru moment, nivelul Dunării este reglat prin lacul de acumulare de la Orşova.

"Lacul de acumulare de la Porţile de Fier are o rezervă de cinci sute de centimetri, cinci metri, ca să acumuleze debitele suplimentare care vin din amonte", susține Dorain Dumitru, director AFDJ Galați.

Autorităţile au impus pe fluviu restricţii de circulaţie. Navele sunt obligate să reducă viteză ca să nu facă valuri care pot rupe digurile de protecţie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61949729
Îngrijorare printre localnici, după ce apele râului Lăpuș au devenit roșiatice
Imagini cu apele roşiatice ale unui râu din Maramureș au stârnit îngrijorare.
61949673
Drapel uriaș, purtat pe brațe de sute de oameni cu ocazia Centenarului Marii Uniri
Un drapel uriaş a fost purtat pe braţe de sute de oameni din Răcari, Dâmboviţa.
61949676
Explicația uluitoare a bărbatului care și-a ucis soția și copiii: ”Acum, familia e bine”
A vrut să elibereze sufletele celor dragi - este explicaţia halucinantă oferită anchetatorilor de omul de afaceri din Braşov, care şi-a ucis soţia şi cei doi copii - un băiat de 13 ani şi o fată de 18.