Corespondent PROTV:Cele două femei, în vârstă de 32, respectiv 33 de ani, acționau în Câmpina. Potrivit anchetatorilor, abordau tinere pe stradă ca să le ghicească viitorul. Descopereau, chipurile, că adolescentele nu ar avea iubiți pentru că cineva le-ar fi făcut farmece, ori ar fi fost victimele vreunui blestem. Pretindeau însă că aveau o soluție pentru această situație - un ritual cu bijuteriile fetelor. Naive, victimele își scoteau lanțul de la gât, cerceii sau inelele, care erau împachetate într-o bucată de hârtie. După descântec le primeau înapoi, cu indicația de a desface pachetul doar acasă. Acolo, tinerele descopereau că în loc de bijuterii, aveau doar pietricele. Polițiștii nu au comunicat deocamdată cât de mare este prejudiciul în acest dosar și nici câte femei au fost păgubite. Dar le-au reținut pe suspecte, iar cercetările continuă.”