Două tinere congoleze au încercat să iasă din România cu acte false, în care aveau nume austriece

61920593
Politia de Frontiera Romana

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat două femei din Congo care, ajutate de un cetăţean angolez, au încercat să iasă ilegal din România cu documente de călătorie austriece aparţinând altor persoane.

Comunicatul Poliţiei de Frontieră:

În data de 06.11.2017, în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui autoturism marca Nissan Primera înmatriculat în Austria, cetăţeanul angolez Samuel M., în vârstă de 60 de ani. Alături de acesta, în autoturism se mai aflau două persoane de sex feminin care s-au legitimat cu documente de călătorie eliberate de autorităţile din Austria.

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele nu corespund cu cele din documentele prezentate la control, motiv pentru care acestea au fost duse la sediul PF pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt, de fapt, Falone K. şi Noella H., în vârstă de 31 de ani, respectiv 26 de ani, din Congo, intrate legal în România. Femeile au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi nu deţineau documente care să le permită să călătorească în Spaţiul Schengen. Totodată, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că Samuel M. le-a ajutat pe cele două persoane să îşi procure documentele de călătorie cu care acestea intenţionau să ajungă până în Austria.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor trei persoane şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale altei persoane, pentru cele două congoleze, iar şoferului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61920616
Zece mistreţi, în centrul oraşului Sinaia. Doar jandarmii i-au putut alunga

Situație incredibilă pe Valea Prahovei, unde nu mai puțin de 11 urși au ajuns mari seară în stațiunea Bușteni, printre locuințele oamenilor. Iar la Sinaia, o turmă de 10 mistreți a defilat miercuri dimineață chiar prin fața primăriei.

61920584
Starea Regelui Mihai. Fostul suveran a primit sfânta împărtășanie

Onomastică îndurerată, la Aubonne, în Elveţia. Majestatea Sa Regele Mihai este în suferinta, este mesajul transmis miercuri dimineaţă de Casa Regală a României.

61898686
O aeronavă a aterizat de urgență pe aeroportul Henri Coandă

O aeronavă Boeing 738, aparţinând companiei Sunexpress Deutschland, care efectua cursa Hanovra-Adana (Turcia) a solicitat marţi seara, la ora 22.07, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.