Două persoane au ajuns la spital după o acţiune de deratizare într-un bloc din Suceava

62094807
Pro TV

Două persoane - soţ şi soţie - au ajuns sâmbătă la spital după o acţiune de deratizare în blocul în care locuiau, în municipiul Suceava.

 

Cele două persoane au reclamat că se simt rău, in urma unei acţiuni de deratizare pe casa scării unui bloc din municipiul Suceava, scrie News.ro.

Cele doua persoane au fost transportate la spital pentru investigatii suplimentare, anunţă ISU Suceava.

La faţa locului au intervenit două ambulante SMURD si un echipaj CBRN, dar în urnma măsurăttorilor nu au fost semnalate substanţe toxice.

Pe scara blocului sunt 18 apartamente. Dupa monitorizare, la 15 dintre ele nu a răspuns nimeni, iar la 2, persoanele din interior au declarat ca nu au probleme.

Doar cele doua persoane care au si smenalat că au probleme au fost transportate la spital, acuzând stări de rău.

Casa scării a fost ventilată iar in momentul de faţă nu sunt alte probleme, situaţia fiind monitorizată în continuare.

În luna noiembrie, la Timişoara, un bebeluş de nouă zile, un copil de trei ani şi mama acestuia, în vârstă de 28 de ani, au murit după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o acţiune de dezinsecţie şi deratizare. Alte zeci de persoane au ajuns la spital.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61978773
Șeful MAI anunţă că Jandarmeria Bucureşti a desecretizat 248 de ore din cele 250 de ore de convorbiri din 10 august
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, sâmbătă, că a primit raportul ce cuprinde comunicaţiile Jandarmeriei din seara de 10 august 2018, acesta urmând să ajungă la DIICOT în cursul zilei de luni.
62093721
Cel mai căutat infractor, capturat de polițiștii gălățeni, după 2 ani. Unde se ascundea
Un bărbat de 37 de ani, dat în urmărire națională și internațională pentru mai multe infracțiuni grave, a fost capturat vineri de polițiștii gălățeni.
62097110
Aproape 5 milioane de țigări de contrabandă, ascunse în role de hârtie, la Borș
Peste 4,5 milioane de țigarete de contrabandă au fost descoperite de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Borș.