Două case au fost mistuite de flăcări în Suceava. De la ce a pornit focul

×
Publicitate

Un incendiu puternic a cuprins două case, ieri după amiază, într-un cartier din municipiul Suceava.

 

Speriați că flăcările ar fi putut să se extindă și la alte gospodării, vecinii au cerut ajutorul pompierilor, care s-au deplasat la fața locului cu patru autospeciale.

Cele două femei, de 25 și respectiv 45 de ani, au suferit atacuri de panică și au primit primul ajutor medical la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.

 

Incendiul a pornit de la un scurtcircuit

 

Incendiul a fost lichidat după aproape o oră, iar pompierii au stabilit că totul a pornit de la un scurtcircuit. Cele două locuințe au fost grav avariate.

Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava: ”Am intervenit la fața locului cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea noastră, ardeau două case de locuit precum și o anexă ce aparține uneia dintre gospodării. Pe timpul intervenției, colegii paramedici au acordat ajutor medical pentru două femei”.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Reghecampf va fi dat în judecată!“: tunisienii au luat decizia finală. Acuze grave la adresa românului
„Reghecampf va fi dat în judecată!“: tunisienii au luat decizia finală. Acuze grave la adresa românului
Citește și...
62124488
Alertă în fața unei case din Sectorul 5. O femeie, la spital, după ce 2 persoane au pulverizat spray lacrimogen

A fost alertă duminică seară în București, după ce două persoane care aveau fețele acoperite cu măști de protecție au pulverizat spray lacrimogen în fața unei case din Sectorul 5 și au fugit.

62124487
Rafila, despre testarea națională: Vor fi zeci de mii de teste, care să arate ce procent din populaţie a trecut prin boală

Alexandru Rafila a anunţat că probele pentru testarea populaţiei vor fi recoltate în luna iunie, iar în lunile iunie- iulie vor fi realizate testele, urmând a fi făcute ”probabil” zeci de mii de teste.

62124485
Preocupări din pandemie: Covid-19 este de genul feminin sau masculin? Răspunsul dat de Academia Franceză

Substantivul Covid-19 este de genul feminin, este concluzia oficială a Academiei Franceze, care a realizat chiar și un studiu pentru a ajunge la această concluzie.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
FOTO. Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Tribunalul București a decis să îl plaseze sub control judiciar

Tribunalul București a decis, marți, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia poate fi contestată.

Siegfried muresan id14823 inquam photos george calin
Surse: Siegfried Mureșan le-a spus liberalilor că vor merge la vot în Parlament. „Guvernul nostru sau alegeri anticipate”

Siegfried Mureșan le-a transmis, marți, colegilor din PNL că procedura pentru învestirea noului guvern va fi dusă până la capăt și că liberalii se vor prezenta la votul din Parlament, potrivit unor surse.

Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 4
Șapte persoane, reținute după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Au fost făcute 29 de percheziții

Şapte persoane suspectate că au participat la violenţele de la protestul ciobanilor au fost reţinute, marţi, iar audierile continuă. Procurorii au emis 30 de mandate de aducere.