Donald Trump e “măcelarul de la Casa Albă”, afirmă Traian Băsescu. Cum a ajuns fostul președinte al României în acest punct

62501789

Donald Trump e “Măcelarul de la Casa Albă” în viziunea lui Traian Băsescu, pentru că a slăbit capacitatea de apărare a Ucrainei, lovită acum aprig de forțele ruse.

Fostul preşedintele al României, Traian Băsescu, îl numeşte pe preşedintele SUA Donald Tump, într-o postare pe Facebook, “Măcelarul de la Casa Albă”, susţinând că slăbeşte consistent capacitatea de apărare a Ucrainei.

„Minţind fără ruşine, Trump explică lumii că Putin nu este agresor şi că Putin vrea pace, drept pentru care a sistat ajutorul militar şi informational pentru Ucraina. În realitate, cu bună ştiinţă, “Măcelarul de la Casa Albă” slăbeşte consistent capacitatea de apărare a Ucrainei pentru ca Putin să poată lovi nestigherit, ziua şi noaptea, oraşe şi infrastructuri critice”, a scris Băsescu pe Facebook.

Băsescu: rușii vor ajunge prin Moldova în Europa de Est

„Obiectivul tandemului Trump – Putin este capitularea Ucrainei, deschizându-se astfel accesul Rusiei către Republica Moldova şi Flancul Estic al UE”, consideră Băsescu, conform news.ro.

Fostul preşedinte se referă la obligaţia de a asigura Ucrainei resursele necesare pentru ca ţara să existe şi pentru a negocia o pace acceptabilă.

„Nu va fi uşor având potrivnică frăţia Trump – Putin. Probabil că în viziunea lui Trump prin MAGA se înţelege şi sprijinirea lui Putin pentru măcelărirea a mii de ucraineni, copii, femei, bătrâni fără apărare, sub bombele ruseşti şi iraniene ale Criminalului Putin. MAGA! Da! Dar nu se va putea cu Trump şi haita lui”, a conchis Băsescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62526146
Un bărbat beat a supraviețuit miraculos după ce a fost lovit de tren, în Lima. A adormit pe șine
Un bărbat, aparent în stare de ebrietate, a supravieţuit în mod miraculos după ce a fost lovit de un tren de marfă în timp ce dormea pe marginea unor şine din Lima, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, transmite AFP.
62526135
Cadouri speciale pentru femei de 8 Martie. Spectacole la Iași și flori oferite din casă în casă la Bistrița-Năsăud
De 8 martie, fiecare doamnă sau domnișoară a fost în centrul atenției și a primit un cadou, oricât de mic ar fi fost.
62526131
Autoritățile, în alertă din cauza incendiilor de vegetație. Flăcările au ucis o femeie și au rănit alte două persoane
Raed Arafat, șeful DSU, a afirmat că apelează şi la ajutorul preoţilor pentru a limita numărul incendiilor de vegetaţie şi a anunţat că preoţii din zonele rurale vor citi după slujbă un mesaj despre pericolul pe care îl constituie aceste incendii.