Doi sirieni au intrat în România pe un cauciuc de tractor. Sperau să ajungă în Germania

62023770
Politia de Frontiera Romana

Doi sirieni au traversat Prutul pe o cameră de tractor, dar au fost prinşi de poliţiştii de frontieră.

COMUNICATUL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ:

În data de 21 februarie a.c., în jurul orei 10.50, în baza unei informații primite de la o persoană de sprijin, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, judeţul Galaţi, au depistat pe direcţia localităţii de frontieră Ijdileni, la aproximativ 100 m distanţă de malul râului Prut, două persoane de sex masculin care nu aveau documente de identitate şi nu vorbeau limba română.

Pentru că nu îşi justificau prezenţa în zonă, bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.

Doi sirieni au traversat Prutul pe o cameră de tractor

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două persoane sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 33 de ani, care au trecut râul Prut cu ajutorul unui mijloc plutitor improvizat, cu intenţia de a ajunge în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, persoanele în cauză fiind preluate de Serviciul pentru Imigrări Galați, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Doi sirieni au traversat Prutul pe o cameră de tractor
 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62023753
Tânăr prins cu un pistol ascuns în pantaloni. Detaliul care l-a dat de gol
Un tânăr din Moldova a încercat să intre cu un pistol în România pe la vama Albiţa, dar a lăsat cutia la vedere, în maşină.
62023749
Șamanii au sacrificat 5 cămile într-un ritual străvechi pentru a spori puterea Rusiei
Șamanii siberieni au sacrificat cinci cămile, incendiindu-le, pentru a „spori puterea Rusiei și a poporului rus”. Imaginile au strnit furia utilizatorilor de internet.
62023750
Captură uriaşă de droguri. Interlopii ar fi atacat un şofer, crezând că e cărăuş
Poliţia Română a anunţat o captură record, cea mai mare din 2018: aproape 11 kilograme de cocaină şi ecstasy.