Doi minori au fost reținuți după scandalul din Săcele. Sunt acuzaţi de tentativă de omor

×
Publicitate

Doi minori au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii braşoveni, pentru incidentele de la Săcele de la sfârşitul săptămânii trecute, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că au fost reţinuţi pentru 24 de ore doi minori, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Anchetatorii au stabilit că, în 19 aprilie, în timp ce se aflau pe strada Rodnei din municipiul Săcele, cei doi au participat alături de alte persoane la o încăierare, membri grupurilor adverse aruncând unii în alţii cu diverse obiecte (pari, pietre, cărămizi, furci), mulţi dintre participanţii la încăierare suferind leziuni traumatice.

“În cursul incidentului, inculpatul B.A.V. , care participase la încăierare, a părăsit pentru scurt timp zona de conflict şi a revenit la volanul autoturismului, dirijându-l cu viteză spre un grup format din multe persoane din tabăra adversă. Ca urmare a acestei fapte, membrii acestei tabere, printre care şi inculpaţii minori L.G. şi R.V. au aplicat lovituri de o intensitate ridicată în parbrizul autoturismului cu intenţia de a-l omorî pe conducătorul auto”, se arată în comunicatul Parchetulului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Pe data de 23 aprilie, cei doi minori vor fi prezentaţi Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Poliţiştii şi jandarmii din Braşov au intervenit, duminică, la Săcele, unde a izbucnit un conflict, iar 18 persoane au fost duse la Poliţie pentru audieri. Şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma scandalului.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61883063
Senatul a decis: Voucherele de vacanţă emise în 2019 vor fi prelungite până la 31 mai 2021

Voucherele de vacanţă aferente anului 2020 vor fi emise doar pe suport electronic, iar cele de anul trecut vor fi prelungite până la 31 mai 2021, potrivit unui proiect adoptat în şedinţa online de joi a Senatului.

62117036
Avocatul Poporului alertează MAI cu privire la amenzile date în baza ordonanţelor militare

Avocatul Poporului solicită Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei Române să asigure aplicarea unitară a normelor sancţionatorii din ordonanţele militare.

62121591
48 de muncitori egipteni și tunisieni, blocați în Sibiu după ce firma le-a suspendat contractele

48 de muncitori egipteni și tunisieni au rămas blocați în Sibiu după ce firma care i-a angajat a suspendat contractele de muncă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.