Doi maramureșeni au străbătut toată ţara, deşi ştiau că au Covid-19. Un accident i-a dat de gol

×
Publicitate

Nepăsarea unor soți din Maramureș dar și un posibil lanț de erori au făcut ca două persoane confirmate pozitiv cu coronavirus să parcurgă sute de kilometri prin Romania și să fie depistate abia în urma unui accident rutier.

Cei doi și-au făcut analizele în Constanta însă, cu rezultatele în buzunar, nu au anunțat pe nimeni și au plecat spre casă. 

Aproape de Baia-Mare, când au fost implicați într-un accident, polițiștii au aflat de la ei că sunt pozitivi și că ar fi putut infecta și alte persoane.

O anchetă este acum în plină desfășurare pentru a vedea dacă spitalul și laboratorul de analize unde aceștia s-au testat au respectat protocoalele.

Iar cei doi soți sunt cercetați pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Doi maramureșeni au străbătut toată ţara, deşi ştiau că au Covid-19. Un accident i-a dat de gol

Cei doi soți din Maramureș au vândut legume și fructe în cea mai mare piață din Constanța.

Pe 25 iunie au decis să se testeze pentru că nu se simțeau foarte bine. S-au dus la un spital privat din oraș unde li s-au recoltat probele.

O zi mai târziu, analizele realizate la un laborator privat din București au confirmat că au Covid-19.

 

Au aflat în Constanța că sunt infectați și au plecat acasă, în Maramureș

 

Potrivit prefectului de Constanța, direcția locală de sănătate publică a aflat abia marți de caz și nu a primit nicio informare de la nici o instituție în legătură cu acești doi bolnavi.

După ce au primit rezultatul, cei doi au plecat spre casă cu mașina și au parcurs peste 700 de kilometri.

Au oprit la cel puțin o benzinărie și au intrat în contact cu mai multe persoane.

Însă, în apropiere de localitatea Leordina, în Maramureș, au derapat și au intrat într-un gard.

Când au sosit polițiștii, cei doi i-au avertizat să nu se apropie pentru că sunt bolnavi de COVID-19. Așa s-a aflat totul și au început verificările.

George Niculescu, prefectul județului Constanța: ”Din punctul meu de vedere aicea s-a greșit, având în vedere că laboratorul de la București care a văzut că rezultatul este unul pozitiv cred eu că avea obligația de îndată să anunțe INSP-ul cu privire la două noi cazuri de coronavirus. De asemenea, unitatea din Constanța care a primit buletinele sau le-a trimis pe mail, văzând că rezultatele sunt pozitive, de asemenea, eu cred că aveau datoria de a anunța autoritățile locale”.

Într-un comunicat oficial, laboratorul de analize din București anunță că ”potrivit legislației în vigoare, toate cazurile, indiferent dacă sunt negative sau pozitive, sunt raportate către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), către Direcția de Sănătate Publică și, dacă este cazul, către spitalul care a solicitat testarea. De asemenea, cazurile pozitive sunt anunțate în prealabil și telefonic către autorități”.

Potrivit legii, și spitalul, după aflarea rezultatelor, ar fi trebuit să sune la 112 și să anunțe autoritățile despre caz.

Reprezentanții spitalului privat din Constanta susțin însă că ”HEKA HOSPITAL a recoltat în data de 25.06.2020 probe pentru efectuarea unor teste RT-PCR. Conform contractului încheiat cu laboratorul prestator rezultatele testelor (pozitiv sau negativ) sunt raportate de către acesta către instituțiile abilitate. Spitalul nu raportează direct cazul către instituțiile abilitate, întrucât aceasta ar fi o dublă raportare”.

 

Vindeau fructe și legume într-una din cele mai mari piețe din Constanța

 

Pe de altă parte, laboratorul de analize mai precizează că ”respectând aceste reglementări, Synevo România comunică imediat către autorități fiecare caz pozitiv depistat în urma analizelor de laborator, în conformitate cu Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19). Toate probele recoltate la nivel național sunt prelucrate exclusiv în Laboratorul Central al Synevo România, din apropierea Bucureștiului”.

Maramureșenii vindeau legume și fructe în aceasta piață care este considerata una dintre cele mai mari din Constanța.

Este des frecventată de către localnici, dar și de către turiști. Deocamdată nimeni nu știe cu exactitae cu câte persoane au interacționat cei doi atâta timp cât s-au aflat la malul mării.

George Niculescu, prefectul județului Constanța: ”Vă dați seama în 3 zile cu câte persoane au intrat în contact acești doi domni? Nu știm încă în Constanta unde locuiau”.

Cei doi soți sunt internați la spitalul din Sighetu Marmației și sunt cercetați pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noul Audi A5 impresionează cu un detaliu incredibil + În cât timp prinde suta: ”E mai sportiv decât generația precedentă”
FOTO Noul Audi A5 impresionează cu un detaliu incredibil + În cât timp prinde suta: ”E mai sportiv decât generația precedentă”
Citește și...
Un urmărit internaţional aflat pe lista Most Wanted, adus din Rusia în România. Are de executat peste 12 ani de închisoare

Un urmărit internaţional din categoria Most Wanted a fost adus în ţară, luni, din Rusia.

Un bărbat din Timiş a fost reţinut după ce a furat 40 de panouri fotovoltaice

Un bărbat a fost reţinut, marţi seara, de poliţiştii timişeni, pentru furtul calificat a 40 de panouri voltaice şi a altor componente, în urma mai multor percheziţii domiciliare efectuate în satul Jena din comuna Găvojdia.

Primăria Capitalei anunță că va construi opt parcări subterane și una supraterană. Zonele vizate de proiect

Municipalitatea București intenţionează să construiască opt parcări subterane şi una supraterană, toate în parteneriat public-privat.

Recomandări
Consultări politice la Cotroceni. SURSE: Președintele Nicușor Dan nu a spus ce soluție vede pentru ieșirea din blocaj

Prima rundă de consultări de la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou guvern s-a încheiat fără un rezultat concret.

Negocieri la Cotroceni. Este tot mai clar ce fel de Guvern exclud din start forțele parlamentare. Varianta fără susținere

După consultările politice de luni, de la Palatul Cotroceni, între președintele Nicușor Dan și marile partide parlamentare, este tot mai sigur că nu vom mai avea o coaliție cu PSD și PNL, iar ideea unui Executiv tehnocrat nu are momentan susținere clară.

Ce arată primele sondaje după moțiunea de cenzură. Diferențe mari privind intențiile de vot

AUR se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, iar PNL a crescut faţă de aprilie şi a trecut pe locul al doilea, devansând PSD, care a ajuns pe poziţia a treia.