O conductă cu apă extrem de fierbinte a explodat în Capitală. Un muncitor a murit

61937515

Un angajat al RADET a murit și altul a fost rănit, luni seara, după ce o conductă de termoficare s-a fisurat în zona Iuliu Maniu în apropiere de Complex Leu, a anunţat ISU Bucureşti - Ilfov.

"Este o avarie la o conductă de termoficare, în subteran la aproximativ doi metri, care a surprins doi angajaţi ai companiei. Unul dintre ei a ieşit singur şi prezintă arsuri pe suprafaţa corporală în proporţie foarte ridicată şi a fost transportat la Spitalul Universitar, iar cel de-al doilea a rămas prins în interior", a anunţat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISUBIF.

Vasile a spus că apa din reţea are peste 90 de grade Celsius şi din acest motiv salvatorii nu au putut pătrunde. Muncitorul prins în subteran a decedat, iar colegul său este în stare critică la Spitalul Militar.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, pentru scoatere aburului din canal s-a folosit un ventilator, iar doi pompieri au coborât în subteran pentru a-l scoate pe muncitorul blocat încă acolo, fiind prins între ţevile orizontale şi verticale din interior. Bărbatul, decedat, nu a putut fi scos la prima încercare, ci abia după ce s-a mai risipit din abur.

conducta

Muncitorul care a ieşit singur la suprafaţă, a fost iniţial transportat cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului la Spitalul Universitar din Bucureşti, ulterior fiind transferat la Spitalul Militar.

Reprezentanţii RADET au anunţat că accidentul s-a produs în timpul unei lucrări la reţeaua primară, iar o ţeavă de apă caldă s-a spart într-un cămin de repartiţie.

conducta

În acest caz a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili împrejurările producerii evenimentului şi dacă au fost respectatele normele de protecţia muncii.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61937538
Haos în construcţia autostrăzilor. Studiile de fezabilitate sunt "facultative", deşi costă milioane de euro
Este haos în construcţia de autostrăzi. S-a modificat Contractul Naţional, o adevărată Constituţie, în baza căreia se scot la licitaţie cele mai importante lucrări de drumuri.
61937520
Cazul directoarei de grădiniță ucisă de soț. ”Poliţia a tratat plângerea cu miştouri”
''Lasati doamnă, o să-l speriem...''. Asta ar fi auzit Nicoleta de la poliţistul în faţa căruia a depus o plângere penală, împotriva soţului ei.
61937496
Rectorul Universității București a demisionat în semn de protest față de numirea lui Popa la Educație
Rectorul Universităţii din Bucureşti Mircea Dumitru a anunţat, luni, că demisionează din toate funcţiile pe care le ocupă în cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.