Directorul Organizației Patronale Mamaia Constanța: Bulgaria, Grecia și Turcia finanțează denigrarea litoralului românesc

62135494

Anca Pavel Nedea, director al Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, susține că Bulgaria, Grecia și Turcia finanțează masiv denigrarea litoralului românesc.

 

„Este foarte frustrant pentru un manager, antreprenor, consultant să vadă în continuare aversiunea pe care o avem faţă de litoralul românesc. Este la modă de foarte mulţi ani. Alte destinaţii cum sunt Bulgaria, Grecia şi Turcia finanţează masiv presa de litoral şi presa din România în general să spună lucruri bune despre ele şi lucruri foarte rele despre propriul litoral. Am observat campania susţinută împotriva litoralului românesc”, a spus Nedea care conduce, împreună cu fratele ei, Ionuţ Nedea, un hotel din staţiunea Cap Aurora.

Ea s-a declarat dezamăgită să constate o campanie „extraordinar de agresivă” la nivel central faţă de litoralul românesc.

„Este un moment pe care refuzăm să ni-l mai fure cineva. E timpul să depăşim aceste subiecte tabu legat de litoralul românesc”.

 

Despre ”hotelurile comuniste: ”Nimic nu este mai frumos decât să faci istorie””

 

În Saturn şi Neptun au fost demarate proiecte pe fonduri europene de refacere a infrastructurii staţiunilor, a mai declarat ea, cât despre „hotelurile comuniste”, a afirmat: „Cred că nu este nimic mai frumos într-o destinaţie decât să faci istorie. Mulţi încearcă să readucă la viaţă hoteluri foarte bine făcute pe vremea lui Ceauşescu. Nu trebuie lăsate în paragină. Rolul nostru este să investim, să schimbăm perspective”.

Anul trecut au fost cumpărate toate proprietăţile care erau lăsate în paragină.

„Cred că în cinci ani sudul litoralului o să fie o destinaţie unde ne va plăcea să ne visăm o experienţă. Nu trebuie să cadă Mamaia ca să crească sudul. Putem fi şi noi o Coastă de Azur”.

Nedea este de părere că acest lucru nu s-a întâmplat până acum din cauza infrastructurii.

„Ne împiedică infrastructura destinaţiilor. Sunt distruse spaţiile verzi, sunt făcute construcţii care nu respectă peisajul urban, e nevoie de o dezvoltare unitară, de o strategie de promovare”.

În acest sens, a mai precizat că pe ruta Eforie Sud – Vama Veche va începe un proiect de zonă costieră.

 

Măsuri speciale anti-coronavirus în hoteluri

 

Legat de prevenirea răspândirii noului coronavirus, în această perioadă în hoteluri au fost implementate măsuri speciale – de la covoare cu soluţii speciale, dezinfectanţi, afişaj la nebulizarea camerei după fiecare şedere.

Mai puţin de 1% dintre turişti nu le respectă, a explicat Ionuţ Nedea, proprietarul litoralulromanesc.ro, unul dintre cei mai mari turoperatori de litoral din ţară.

„Trebuie să înţeleagă că ne expun pe toţi. Le atragem mereu atenţia, dar nu putem deveni agresivi. Ţine de bunul simţ al fiecărui român care ne trece pragul”, a completat directoarea.

Antreprenorul a explicat că în ultima perioadă hotelierii s-au confruntat cu „cea mai dificilă situaţie din istoria noastră, pe care nimeni nu cred că a prevăzut-o”.

„Deşi am lucrat tot timpul cu planuri de stres, cu scenarii în care am anticipat diverse lucruri, niciodată nu am anticipat această pandemie. Vânzările s-au prăbuşit în luna martie. Am lucrat cu vreo opt scenarii şi am lucrat foarte mult cu oamenii noştri. Am preferat să facem investiţii în aceste trei luni, de peste 600.000 de euro în zona IT”, a mai spus el.

Toate rezervările pentru 1 mai de la hotelul Opal pe care îl conduce au fost restituite.

„Am propus unor turişti să accepte vouchere şi am dat 105% celor care au acceptat. Cei care au dorit să îşi primească banii înapoi şi i-au primit”. Din total, 85% au preferat voucherele.

În ultimele zece zile a fost înregistrată o creştere a vânzărilor. Luni, creşterea vânzărilor a fost de 40% în raport cu aceeaşi zi a anului trecut. „Mă aştept ca acest trend să se menţină”.

„Românii se tem să mai plece în străinătate”, a mai spus Ionuţ Nedea, astfel că cererea pentru litoralul românesc va fi mai mare.

„Avem şansa să aducem oameni care nu au mai fost de şase, şapte ani şi vor putea să vadă investiţiile şi hotelurile noi, iar provocarea este să îi aducem aici”.

Cei doi au menţionat că pierderile vor putea fi analizate începând cu 15 iulie.

În plus, el a creat un proiect, TourX, care constă în explorarea Dobrogei pe trei rute, prin care turiştii pot descoperi caracterul cultural al regiunii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Chivu a ținut un discurs în fața președintelui Italiei: ”Trebuie să fim un exemplu!”
Cristi Chivu a ținut un discurs în fața președintelui Italiei: ”Trebuie să fim un exemplu!”
Citește și...
Metroul va fi extins până în Chiajna și Bragadiru. Noi stații supraterane pe magistrala M3

Municipalitatea se asociază cu Metrorex, Primăria Sectorului 6 și Ministerul Transporturilor pentru lucrări privind prelungirea magistralei de metrou M3 spre Centura Capitalei, Chiajna și cartierul Latin.

Olena Zelenska, mesaj pentru România: „Suntem recunoscători acestei ţări şi oamenilor ei pentru sprijinul acordat Ucrainei”

Soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Olena, a mulţumit, miercuri, României şi românilor pentru ajutorul pe care l-au acordat Ucrainei încă din primele zile ale războiului.

Momentul în care Alex a fost găsit în pădure, după 42 de ore. „L-am momit cu puțină ciocolată”

Alex, băiețelului de 5 ani dispărut de lângă tatăl lui, la marginea satului Sebeșul de Jos, din județul Sibiu, a fost găsit în viață după două nopți petrecute în pădure.

Recomandări
Grande Chivu, grande Inter. Românul și echipa milaneză au reușit eventul în Italia, după triumful din finala Cupei

Inter Milano a câștigat Cupa Italiei, miercuri seară, după victoria obținută în finala cu Lazio, scor 2-0, într-un meci transmis în direct și în exclusivitate pe VOYO. Astfel, trupa lui Cristi Chivu a reușit să bifeze eventul, după un sezon de vis.

Nicușor Dan și Mark Rutte au explicat ce înseamnă NATO 3.0, după Summitul B9: „Alianța funcționează pe protocoale”

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, la finalul Summitului B9 de la București, că statele de pe Flancul Estic și din zona nordică au o amenințare comună: Rusia. De asemenea, el și Mark Rutte au explicat de înseamnă NATO 3.0.

Economia României a început anul „pe minus” iar inflația a sărit la aproape 11%. „Misterul” exploziei chiriilor

Economia României a început anul pe minus. Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată o scădere de 1,7% în primele trei luni, față de aceeași perioadă din 2025.