Directorul care a pus o subalternă să-i facă pedichiura la birou a câștigat procesul cu primăria care l-a dat afară

×
Publicitate

Directorul din Primăria Târgu Jiu, fotografiat la serviciu în timp ce o subalternă îi făcea pedichiură, a câștigat în instanță, în prima fază, procesul prin care speră să revină în funcția de conducere.

Dat afară în urma scandalului, el o obținut o decizie judecătorească favorabilă, care nu este definitivă. Activitatea sa a fost evaluată ca nesatisfăcătoare de superiori, așa că i-ar fi aproape imposibil, să mai ocupe în curând, postul de director.

Când a apărut această fotografie, românii erau uimiţi să afle ce făcea un şef din Primăria Târgu Jiu în timpul programului.

O angajată a făcut pozele în glumă, cu aparatul instituţiei. Când noul primar a venit la conducere, a găsit imaginile.

Acestea îl prezintă pe directorul la acea vreme al Direcţiei de Patrimoniu lângă un lighean şi cu o subalternă care îi tăia unghiile la picioare. Bărbatul a fost concediat imediat.

Marcel Romanescu, primar municipiul Târgu Jiu: „Ştim foarte bine cât de multe prejudicii ne-au adus acele imagini cu directorul Direcţiei de Patrimoniu care, cumva, folosea o angajată pentru a-i tăia unghiile de la picioare şi nu a dat foarte bine pentru instituţia pe care eu o reprezint"

Aşa se face că directorul Marian Rotaru a ajuns la Comisia de Disciplină, al cărei raport a stat la baza demiterii sale şi pe care l-a şi contestat în instanţă.

Marian Rotaru, fost director Primăria Târgu Jiu: „Dacă justiţia îmi dă câştig de cauză, bine, dacă nu, iar bine. Aici s-a făcut dreptate şi aşteptăm finalul procesului."

La mai bine de doi ani de la izbucnirea scandalului, fostul director este convins că a fost victima unei înscenări, deşi fotografia îl arăta clar în timp ce subordonata sa îi făcea pedichiura la birou.

În perioada în care lucra ca director, Marian Rotaru avea un salariu de aproximativ 7000 de lei net. Înainte de a fi dat afară, activitatea sa a fost evaluata ca nesatisfăcătoare.

Marcel Romanescu, primar municipiul Târgu Jiu: „A contestat acel raport de evaluare şi a pierdut definitiv şi irevocabil. Adică, la un moment chiar dacă această acţiune ar câștiga-o definitiv la Curtea de Apel Craiova, cea care priveşte analiza comisiei de disciplină, dânsul nu se mai poate întoarce în instituţia pe care eu o conduc pentru că voi emite dispoziţia care îl va pune în situaţia de încetare a contractului de muncă."

După ce nu a mai fost director, fostul şef din primăria Târgu Jiu şi-a deschis o firmă de colectare a gunoaielor.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Cele 200.000 de locuri disponibile pentru vaccinare se ocupă rapid. Câte vor fi încărcate zilnic pe platformă

De miercuri se pot face programări pentru vaccinul AstraZeneca.

CNSU propune prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile. Focarele, incluse în calculul incidenţei

Starea de alertă expiră joi, iar Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus menținerea acestei măsuri, cu păstrarea restricțiilor în vigoare pentru încă 30 de zile.

Bărbatul din Suceava, filmat când îşi bătea copilul, e liber. Mama lui dă vina pe şcoala online

Agresorul din județul Suceava, filmat în timp ce își snopea în bătaie copilul de 8 ani, este liber.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.