Director din Suceava, dat afară după ce s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru salvarea orașului de Covid-19

62119561

Daniel Drăgoi, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, susține că a fost demis de superiorii săi după s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru a scăpa orașul de pandemie.

 

Șeful instituției a fost dat afară începând cu data de 10 aprilie, superiorii săi arătându-se ”deranjați de faptul că Daniel Drăgoi s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru stoparea pandemiei de coronavirus”, scrie Monitorul de Suceava. 

”Dimineață m-a sunat șeful meu de la Bacău, pentru că a primit ordin să mă demită pentru gestul meu, de a mă ruga în fața clădirii, ca Dumnezeu să se îndure de Suceava, România și să oprească această pandemie de Covid 19. Le-am spus că nu am greșit cu nimic față de voi, nici față de Dumnezeu. El a zis că așa a venit ordinul de la București. Și astăzi am primit decizia prin fax, cu data de 10.04.2020, sunt schimbat din funcție. De 6 ani sunt pe acest post și cred că este și acest lucru în voia Lui Dumnezeu”, a spus acesta pentru sursa citată.

Directorul demis al SGA Suceava a spus că a fost contactat deja de un avocat și că în perioada următoare se va decide dacă va contesta actul de demitere.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62119558
Oamenii întreabă dacă pot ieși să cumpere miel de Paște. Care e răspunsul oficial al Poliției Române
Pare o glumă, dar e cât se poate de real: oamenii întreabă dacă pot ieși să cumpere carne de miel pentru masa de Paște, iar Poliția Română a răspuns. Da, pot, dar cu anumite condiții.
62116187
Încă un magazin din România pune la vânzare peste 5 milioane de măști de protecție fără adaos comercial
Altex România, retailer electro-IT, pune la vânzare cinci milioane de măşti de protecţie la 2,99 de lei bucata, potrivit unui comunicat remis joi Agerpres.
62119557
Tânărul care s-a dus călare la spital să-și vadă nou-născutul s-a mutat la casă nouă
Copleșiți de grija pandemiei, românii nu au uitat să fie oameni și l-au ajutat pe tânărul din Iași care s-a dus călare să-și vadă soția ce abia născuse să se mute la casă nouă.