Dezastru ecologic la Constanța. Groapă ilegală de gunoi, găsită chiar pe malul mării

×
Publicitate

Dezastru ecologic în Portul Constanța. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au descoperit o groapă ilegală de gunoi, foarte aproape de mare. Potrivit acestora, terenul de sute de metri pătrați este plin de resturi periculoase.

Groapa de gunoi se află în Portul Constanța și se întinde pe sute de metri pătrați. Este un teren mlăștinos, din cauza infiltrațiilor de apă din mare.

Acolo, potrivit comisarilor de mediu de la București, erau depozitate materiale de construcții, caroserii de mașini, dar și deșeuri periculose.

Mircea Fechet, secretar de stat Ministerul Mediului: „Impactul e unul semnificativ. E unu dezastruos, afectează pe de-o parte pânza freatică, afectează aerul, afectează apă. Acolo avem și Marea Neagră la câțiva metri distanță, deci e un dezastru pe linie.”

În urmă cu 19 ani, reprezentanții primăriei și cei ai Portului Constanța au hotărât să depozite pe acel teren gunoaie, însă nu unele care să afecteze natura. Lucrurile au scăpat însă de sub control.

Costel Stanca, Director Administrația Portului Constanța: „Când am preluat acum câteva luni și am analizat situația, am observat că nu se întâmplă așa. Nu doar deșeuri inerte se depozitatu, ci erau și altfel de deșeuri.”

În loc să ecologizeze, Primăria Constanța a decis, anul trecut, să păzească zona și să se asigure astfel că deșeurile periculoase nu mai ajung în groapă. Dar nu s-a întâmplat asta, susțin comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

Adriana Teodoru, Primăria Constanța: „De 3 ani de zile ne luptăm cu operatorii economici care nu înțeleg și transportă în zonă alte deșeuri decât cele provenite din construcții și desființări.”

Nici reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța nu au o explicație solidă.

Marian Cristian Râşnoveanu: „I s-a pus în vedere să recupereze toate materialele, în afară de cele inerte, să le curețe, să le adune de pe amplasament și să nu se mai întâmple pe viitor. Se pare că s-a întâmplat în continuare. Iar au fost scăpări, să spunem așa.”

Primăria Constanța, care are o lună la dispoziție să reecologizeze locul, a primit o amendă de 50.000 de lei. Sancțiunea a fost deja contestată în instanță.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62107198
Mai puţine cazuri de gripă, odată cu declanşarea pandemiei COVID-19. Care e explicaţia

Pe lângă pandemia de Covid-19, pentru al doilea an consecutiv, România s-a confruntat și cu o epidemie de gripă.

62129079
Legea privind dublarea alocațiilor ar putea fi atacată la CCR. Orban: "Nu este normal"

Premierul Ludovic Orban a declarat că liberalii au în analiză posibilitatea atacării la Curtea Constituţională a Legii prin care a fost respinsă OUG 2/2020 care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020.

62096810
Descoperire macabră în lacul de acumulare Bascov, de pe râul Argeș. Ce spun autoritățile

Tragedie, joi seară, pe râul Argeş. Un tânăr de 28 de ani venit la pescuit a pierit în lacul de acumulare Bascov. Poliţiştii i-au găsit în zonă şi maşina, şi aşa l-au identificat şi au aflat că locuieşte într-o comună apropiată.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.