Deshumaţi după ce au murit în urma intoxicării cu alcool contrafăcut. Ce băuseră de fapt

×
Publicitate

Trupuri deshumate la Iaşi, după ce mai multe persoane au murit din cauza spirtului contrafăcut

Vopsea de culoare albastră pentru ouă. Asta conținea amestecul vândut pe post de spirt care a provocat cel puțin zece decese în Iași. Cei doi oameni de afaceri străini, unul iranian, celălalt irakian, au fost arestaţi pentru 30 de zile, dar ancheta se concentrează acum pe stabilirea dimensiunii reale a tragediei. S-au făcut deja două deshumări. Bănuiala e că mai mulți localnici au consumat spirtul contrafăcut.

alcool

Spirtul contrafăcut era îmbuteliat într-o sticlă comună, etichetată de suspecți, astfel încât să nu atragă cu nimic atenția. Era menționată o concentrație de 70% de alcool etilic. Procent corect, însă substanța de bază era, de fapt, alcoolul metilic, spun anchetatorii.

Una toxică, folosită, de pildă, ca lichid antigel sau solvent pentru lacuri și vopsele și care, după o perioadă de latență de până la 36 de ore, atacă toate organele și provoacă moartea, dacă este ingerată. Și 30 de mililitri sunt fatali.

Cei doi arabi arestați, Dawoud și Fuad, se cunosc de aproximativ zece ani. Vând produse și în marile depozite din București, cum ar fi Dragonul Roșu, potrivit surselor din anchetă. Afacerea ar fi pus-o la cale alături de fiul primului dintre ei, fugar, în acest moment, evident, profitând de cererea mare cauzată de răspândirea noului coronavirus.

Procuror: „Au luat hotărârea de a contraface alcoolul cu alți compuși și de a-l vinde cu scopul de a câștiga bani. Într-un spațiu închiriat au preparat soluția care să imite alcoolul, având în compoziție alcool metilic."

Sticlele nu aveau o etichetă care să indice adresa producătorului, cum ar fi trebuit să fie. De înțeles însă, pentru că, spun anchetatorii, spirtul era ambalat într-o fabrică improvizată pe o stradă din Dobroești, Ilfov. De aici pleca la Dragonul Roșu și apoi se vindea mai departe.

Ancheta a fost extinsă între timp. Anchetatorii au luat decizia de a deshuma alte două trupuri. Sunt oameni care au murit în condiții neclare, cunoscuți pentru faptul că beau spirt.

Altfel, suspecții sunt acuzați de ucidere din culpă în formă agravată, înșelăciune și falsificare de produse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62123561
VIDEO şocant cu doi cerbi în agonie, împușcați de braconieri. Ce au făcut autorităţile

Anchetă extrem de dificilă a polițiștilor Suceveni, care s-au autosesizat într-un caz de braconaj. Totul a ieșit la iveală după ce un video a ajuns în mediul online.

62123555
Botoșăneni internați după ce au fost diagnosticați greșit cu coronavirus

Mai multe persoane din Botoșani au fost internate la Infecțioase după ce au fost diagnosticate greșit cu coronavirus. În urma acestor erori, conducerea Direcției de Sănătate Publică a fost demisă.

62121958
Autoritățile din Constanța iau în calcul testarea turiștilor, la sosirea în stațiuni. Ce alte măsuri s-ar putea lua

Autorităţile din Constanța iau în calcul testarea turiştilor pentru COVID-19, la sosirea în staţiunile de pe litoral.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.