Declarație pe proprie răspundere pentru părinți. Cum arată documentul cu care elevii vor merge la școală

×
Publicitate

O nouă declarație-tip devine obligatorie pentru părinţii care îşi vor duce fetele şi băieţii la şcoală. Adultul semnează că nu îşi va trimite copilul la cursuri dacă cel mic este suspect de Covid sau a intrat în contact cu o persoană infectată.

Va da această declaraţie şi după orice perioadă în care elevul a lipsit de la şcoală. De ce îşi asumă răspunderea numai familia, iar profesorii nu? - se întreabă unii dintre părinţi. În schimb, alţii nu sunt de acord ca asistentul şcolar să izoleze copilul cu semne de boală, până la sosirea rudelor.

După orice absenţă de câteva zile de la şcoală, părinţii vor fi obligaţi să semneze acest document. Adică la început de semestru, după vacanţe, după un cod roşu cu suspendarea prezenţei la ore sau după o boală a elevului. Pe mulţi i-a derutat chiar formularea, care trimite la pedepsirea penală a falsului în declaraţii. De fapt, prin această declaraţie, adulţii promit că nu vor aduce minorul la şcoală dacă e bolnav de covid, are manifestări de boală ori a intrat în contact cu un individ infectat.

Declarația poate fi descărcată de aici

Irina Soare, director interimar: ”Această declaraţie nu trebuie să sperie pe nimeni. Trebuie să ne asigurăm că ceilalţi nu sunt puşi în pericol. Cum am putea să avem sub control acest fenomen dacă eu, ca părinte, nu îmi asum niciun fel de responsabilitate? Cum?”

declaratie

Discuţii aprinse au stârnit şi procedura care se aplică în cazul elevilor suspecţi de covid. Aceştia sunt izolaţi automat, într-o încăpere separată, la primul simptom.

Si regulamentele de până acum cereau ca şcoala să aibă un “izolator”, adică un spaţiu în care copilul cu simptome de boală contagioasă, separat de colegi, să stea sub supraveghere medicală până când vin părinţii. În multe şcoli era însă doar pe hârtie sau cabinetul îndeplinea acest rol. Directorii subliniază că niciun copil nu va fi dus la spital şi că nu i se vor administra medicamente fără acceptul părintelui'.

Următoarele luni vor fi de test şi pentru educatori. Preşcolarii nu vor purta mască. Personalul, da, dar riscul de infectare rămâne, pentru că îngrijitorii se apropie oricum de copii.

Andreea Enusoiu, educator: ''Si la masă, şi la dormitor, când trebuie să-i ajutăm să se schimbe de hăinuţe, când un copil plânge normal că trebuie să-l iei în braţe, să empatizezi cu el, să îl linişteşti. Şi în afara programului trebuie să fii extrem de responsabil”.

Şi cei mici, dar şi cei din clasele mai mari, nu vor mai face sport serios în sezonul rece.

Ne plângem de ani buni că elevii noştri nu fac suficient de mult sport la şcoală, acum vedem cum copiii încep să primească nota de plată, pentru comportamentul adulţilor din ultimele luni. La ora de educaţie fizică din sala de sport, nu vor avea voie să facă decât exerciţii cu efort minim. Jocurile de echipă nu sunt permise, dacă există apropiere la mai puţin de 1,5 m. Iar obiectele nu pot fi folosite în comun, decât cu dezinfectare prealabilă.

Elevii nu mai au voie să se aşeze pe băncile din curte, să schimbe clasa ori să împartă mâncarea. Regula este fiecare în clasa lui. Aşa că cele mai multe şcoli au anunţat că vor renunţa la programul after school.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62140093
Legea privind organizarea de cursuri online în învăţământul românesc, promulgată de Iohannis

Legea conform căreia activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot realiza şi online, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

62143171
Patriarhul cere note, şi nu calificative, la orele de Religie. "E singura disciplină validată de părinţi"

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat o scrisoare ministrului Educației, Monica Anisie, în care susține că evaluarea la disciplina Religie ar trebui să se facă prin note, şi nu prin calificative.

62143048
Scenariile pentru redeschiderea școlilor. Ce reguli vor trebui să respecte elevii

Grădiniţele şi şcolile primare încep şi funcţionează cu toţi copiii în săli, în primele două scenarii ale epidemiei Covid: de risc redus şi mediu de contaminare.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor fi asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.