Britanicii de la Top Gear, probabil cea mai populară emisiune auto din lume, s-au declarat încântați de prestația noii Dacia Striker, cea mai mare, mai elegantă și mai frumoasă mașină construită până acum de producătorul român.
Prezentarea începe cu o comparație măgulitoare: ”Iată noua Dacia Striker. Ar fi trebuit, de fapt, să o numească „Dacia: Totul peste tot și toate deodată” (Everything Everywhere All At Once – n.red. celebrul film de Oscar). Asta pentru că producătorii săi susțin că este un SUV, dar și un sedan, și un break. Hai să-i spunem, pur și simplu, „Mașină”.
O mașină accesibilă, întrucât, odată ajunsă la vânzare, Dacia EEAAO – pardon, Striker – va avea un preț de pornire sub 25.000 de lire sterline. E un preț ceva mai mare decât cel anunțat la prima prezentare, de acum câteva luni, dar rămâne considerabil mai mic decât cel al modelelor de dimensiuni similare, precum Golf, Astra sau Corolla - continuă expunerea celor de la BBC.
Ați avut la dispoziție câteva luni să vă obișnuiți cu designul, așa că acum putem discuta despre motorizări. Există varianta Striker Hybrid 155, care combină un motor pe benzină de 1,8 litri și patru cilindri (cu 108 CP) cu un motor electric de 48 CP, un generator de pornire, o baterie de 1,4 kWh și o transmisie automată - spun cei de la Top Gear.
Apoi, avem Striker Hybrid 150 4x4, care dispune de un motor pe benzină mild-hybrid de 1,2 litri pe puntea față, o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șase trepte, precum și un motor electric pe puntea spate.
În mod firesc, sistemul este în principal cu tracțiune față (la fel ca versiunea de 155 CP), cuplând puntea spate atunci când este necesar. Această versiune 4x4 de 150 CP dispune, de asemenea, de numeroase moduri de rulare (auto, eco, zăpadă, noroi/nisip, off-road), precum și de un sistem de asistență la coborârea pantelor.
”Dacă ai mai stat într-o Dacia modernă, interiorul îți va părea familiar”
Include și toate sistemele obișnuite de asistență și siguranță, precum frânarea de urgență, recunoașterea semnelor de circulație, alerta de viteză, avertizarea la părăsirea benzii de rulare, pilotul automat adaptiv și chiar funcția „Auto Hold”.
Iar dacă ai mai stat într-o Dacia modernă, interiorul îți va părea familiar: există un ecran tactil central de 10,1 inchi oferit în dotarea standard, un tablou de bord digital, un sistem audio Arkamys cu șase difuzoare, câteva butoane fizice veritabile și opțiunea de a utiliza ingenioasele accesorii YouClip de la Dacia.
Există și opțiunea unui plafon panoramic care amplifică senzația de spațiu în habitaclul generos, pregătit să găzduiască cinci persoane și bagajele acestora. Portbagajul oferă un volum de 600 de litri și dispune de hayon cu deschidere automată, iar Dacia subliniază utilizarea extensivă a materialelor reciclate la interior – o cantitate mai mare decât în cazul modelelor Bigster și Duster.
Sunt disponibile nivelurile de echipare bine-cunoscute: Essential (de bază), Expression (intermediar), Extreme (din păcate, nu o variantă extremă cu motor V8 și punți portale) și varianta de top Journey (jante de 18 inchi, scaune electrice și dotări similare). Dacia estimează o greutate totală a vehiculului de aproximativ 1.400 kg.
”Striker arată... izbitor. Și, ca toate mașinile Dacia, pare să ofere multe, pentru puțin”
„Combinând performanțele unui sedan, spațiul interior al unui break și designul robust al unui SUV, acesta oferă un răspuns mai complet și mai adecvat nevoilor actuale”, citează apoi Top Gear din prezentarea oficială a Dacia.
„Această abordare se reflectă într-un design care îmbină linii fluide cu contururi mai verticale, reflectând dubla natură a vehiculului: eficient pe șosea, dar și capabil să facă față cu ușurință unor condiții mai solicitante”.
”Cu siguranță arată, ăă, care-i cuvântul, „izbitor” și, ca toate Dacia, pare să ofere multe pentru puțin. Credeți că își va atinge ținta?” - se încheie expunerea Top Gear, printr-un joc de cuvinte care arată că noua Dacia Striker și-a atins scopul.
Pentru că, după cum spune chiar Dacia, ”numele „Striker” provine dintr-o expresie universală, care semnifică „a lovi” sau „a atinge ținta”.