Cutremurul din Gorj a fost resimțit și în țările vecine. INCDFP: „E o surpriză și pentru noi”

×
Publicitate

Cutremurul de luni după-amiază din Oltenia, cu magnitudinea peste cinci, a fost urmat de patru replici, care i-au speriat pe oameni. A fost înregistrată cea mai severă mișcare a scoarței terestre măsurată vreodată în această regiune.

La spitalul de pneumoftiziologie din Runcu, județul Gorj, o conductă de gaz a fost fisurată, iar în unele saloane au apărut fisuri superficiale în pereți. Pompierii au intervenit, iar o echipă de revizie a reparat fisura. Și într-un bloc din Târgu Jiu au apărut crăpături în pereți după seism. Oamenii se tem acum că spațiul nu ar mai fi sigur pentru locuit.

Cutremurul a avut loc la 16 și 58 de minute și a avut magnitudinea de 5,2.

Potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs la 16,5 kilometri adâncime, în regiunea Oltenia - Gorj - iar specialiștii spun despre el că a fost „semnificativ”.

Târgu Jiu, Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca și Craiova sunt doar câteva dintre orașele mari unde seismul s-a resimțit.

La Runcu, în Gorj, aproape de epicentru, o cameră de supraveghere arată violența cutremurului, iar secvențele au fost filmate într-un magazin de produse electrice din Târgu Jiu. Lămpile agățate de tavan se mișcă.

În Vulcan, Hunedoara, o cameră de supraveghere a surprins momentul în care un apartament, situat la etajul 7, e scuturat zdravăn de seism.

Tot la Vulcan, niște câini devin agitați după ce locuința în care se aflau se zguduie brusc, iar pe o cameră de supraveghere amplasată în Timișoara, se vede cum se mișcă un indicator de la marginea drumului.

În Făgăraș, o familie cu un copil mic a părăsit în grabă locuința când construcția a început să se zdruncine.

Oamenii și-au părăsit apartamentele și în Motru și s-au adunat pe alei, departe de construcții, și în parcuri.

La fel s-a întâmplat și în Târgu Jiu. ISU a comunicat că nu a primit solicitări prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență - 112.

Au fost trimise însă echipe în teren, pentru misiuni de recunoaștere și patrulare, pentru că lumea s-a temut să revină în locuințe, după ce, intr-un interval de mai puțin de o oră, au mai avut loc trei seisme.

Val de cutremure în Oltenia

1. 17:13:29 - mag. 2,4, adâncime 5 km.

2. 17:16:25 - mag 2.1, adâncime 13 km.

3. 17:21:14 - mag. 3.0, adâncime 15 km.

4. 17:50:16 - mag. 3.2, adâncime 15 km.

Primul a avut loc la un sfert de oră după cel cu magnitudinea de 5,2, la o adâncime de numai 5 km, și a avut o intensitate de 2,4. A urmat altul, trei minute mai tarziu, cu magnitudinea de 2,1, unul de magnitudine 3 la 17 și 21 de minute, și încă unul de 3,2, la ora 17:50.

Marcel - Laurențiu Romanescu, primarul din Târgu Jiu: „Cutremurul cu magnitudinea de 5,2 - resimțit în Gorj - este cel mai mare produs în zonă. Regiunea era cunoscută doar pentru seisme de intensitate mică - 2, cel mult 3, magnitudine”.

Constantin Ionescu, directorul INCDFP: „Cutremurul cu maginitudinea de 5,2 resimțit în Gorj, este cel mai mare produs în zonă. Regiunea era cunoscută doar pentru seisme de intensitate mică - 2, cel mult 3, magnitudine.”.

Undele seismului cu magnitudinea 5,2, produs în Oltenia, au ajuns însă până în Bulgaria, Serbia și Ungaria.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62324231
ANIMAȚIE GRAFICĂ cu dezastrul produs de șoferul băut și drogat, urmărit șapte kilometri de polițiști prin București

Cursă infernală prin Capitală. Un șofer băut și drogat a rănit doi polițiști și pe pasagerul cu care se afla în mașină, după ce a încercat să scape de un filtru rutier.

62324228
Noile trenuri electrice produse în Polonia pentru România vor circula cu 160 de km/h. Vor avea aer condiționat și internet

Românii ar putea călători cu trenul mai rapid și în condiții mai bune, începând cu luna decembrie. Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat că primele garnituri electrice vor ajunge în România la vară și vor intra în perioada de testare.

62324202
Caii din Delta Dunării vor fi microcipați. Autorităţile spun că animalele ar strica ecosistemul şi ar putea răspândi boli

Caii crescuți în sălbăticie în Delta Dunării vor fi microcipați, iar proprietarii care îi vor revendica vor primi documente pentru ei. Restul cailor vor fi luați de autoritățile locale. Decizia a stârnit însă reacții dure.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.