Poliţiştii harghiteni cercetează sesizările a două persoane care, în cursul săptămânii trecute, au fost victime ale unei metode de fraudă prin compromiterea conturilor din aplicaţii de mesagerie.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Mariana Răducanu, cele două persoane au primit mesaje aparent autentice din partea unor prieteni, prin care li se solicitau sume de bani cu titlu de împrumut, sub pretextul că acestea urmau să fie returnate în ziua următoare.
Având în vedere că mesajele respective păreau reale, cele două persoane au dat curs solicitărilor, fiind induse în eroare.
Prejudiciul total cauzat prin această metodă de fraudă se ridică la 5.600 de lei.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita recomandă cetăţenilor "să manifeste o vigilenţă sporită şi să contacteze direct persoanele respective înainte de a trimite bani, pentru a verifica autenticitatea solicitărilor primite prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie".