Cum arată singurul parc de rafting artificial din estul Europei, dat în folosință la Botoșani

×
Publicitate

Singurul parc de rafting artificial din estul Europei a fost dat în folosință la Botoșani.

 

Până acum județul era cunoscut pentru turismul cultural, cu vizite la casele memoriale Mihai Eminescu, Ștefan Luchian, Nicolae Iorga sau George Enescu.

Însă de câteva zile, cei care doresc câteva ore de adrenalină pot încerca senzațiile tari din bărcile de rafting.

După care se pot relaxa la piscină, pe terenurile de sport sau în complexul de agrement.

În urmă cu câţiva ani, autorităţile din municipiul Botoşani au investit 20 de milioane de euro în Cornişa Aquapark, cel mai mare de acest fel din Moldova. Pe lângă piscine, terenuri de sport şi săli de patinaj, în proiect a fost inclus şi un rău artificial pentru rafting.

Eugen Turcanu, director Direcţia de Sport şi Agrement Primăria Botoşani: "Reuşim să dăm turiştilor adrenalina pe care o caută. Vin foarte mulţi turişti din Iaşi, Suceava, Neamţ, Bacău, Republica Moldova".

Autorităţile promit că anul viitor vor organiza şi competiţii internaţionale de rafting. Canalul a fost finalizat în 2019, dar nu a funcţionat pentru că abia acum cinci dintre angajați au fost instruiți şi acreditați de către un instructor internațional. Astfel, abia acum canalul de rafting a devenit o adevărată atracție.

Mihai Mareş instructor internaţional, Asociaţia Profesională de Rafting: "Este singurul parc din Europa de Est. Cel mai apropiat de noi este în Slovacia. Mai sunt în Belgia, Londra, cel mai mare din Europa, unul în Olanda şi unul la Viena. Vom aduce aici echipe din afara ţării şi a Europei, care vor ajunge aici pentru competiţii. Anul viitor împreună cu Cornişa ne pregătim să organizăm o Cupa Europeană de rafting aici".

Imediat ce a devenit disponibil pentru iubitorii acestui sport, au început să curgă şi rezervările din toate zonele ţării, deşi în cursul săptămânii tariful este de 140 de lei pentru două ore. În weekend se mai adaugă 10 lei.

Tânăr: "A fost grozav. A fost mult mai bine decât mă aşteptam. Am avut emoţii la început însă, odată ce eşti în barcă, deja se schimbă situaţia”.

Canalul pentru rafting are o lungime de 280 de metri, cu o diferenţă de nivel de 5 metri. Vizitatorii care nu vor senzaţii atât de "intense", se pot plimba pe lacul de agrement cu hidrobicicletele sau cu bărcile pentru 36 de lei pe oră.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62200806
Oamenii din Tușnad au protestat față de problema nerezolvată a urșilor, care coboară în oraș
Zeci de locuitori ai orașului Tușnad, județul Harghita, s-au strâns vineri seară și au protestat împotriva autorităților care nu rezolvă problema urșilor ce coboară în stațiune.
62200805
Un tânăr de doar 21 de ani din Vâlcea și-a pierdut viața după ce s-a dus cu prietenii la scăldat
Un tânăr de doar 21 de ani și-a pierdut viața, după ce s-a dus cu prietenii la scăldat.
62200804
Un bărbat a rămas încarcerat după ce a intrat în coliziune cu un camion pe DN1
Accident rutier grav pe DN1, în zona localității Oiejdea, județul Alba.