Cum a reușit o prostituată româncă să convingă un academician din Austria să îi transfere toată averea

62298162
Shutterstock

Un doctor din Tirolul de Est și-a transferat întreaga avere în contul unei prostituate de origine română de care s-a îndrăgostit, pe baza unor povești.

Românca este acum condamnată, find acuzată de fraudă, potrivit krone.at.

„Ca cineva care se ocupă cu frauda trebuie să fii norocos să găsești o asemenea persoană”, a declarat judecătorul Andreas Mair.

Victima - un academician din Tirolul de Est s-a îndrăgostit de femeie, careia nu i-a fost deloc greu să-i fure averea.

Dragostea i-a făcut pe academicienii din Tirolul de Est orbi și săraci

Totul a început într-o casă de toleranță.

„Venea la mine în fiecare zi pentru câteva ore”, a spus românca în vârstă de 34 de ani.

La un moment dat, bărbatul s-a îndrăgostit de prostituată.

„Are o inimă bună – îmi place foarte mult de el”, a spus incuplata în instanță.

Dar nu i-a plăcut numai inima academicianului, ci și banii lui. Blonda de 34 de ani ar fi scos din buzunarul pretendentului său peste 300.000 de euro.

„Totul a fost un cadou”, a spus românca.

„Am mințit pentru că îmi era frică de proxenetul meu.”

Cei mai mulți bani i-a primit pentru deschiderea unui salon de coafură în România, care până la urmă nu a existat niciodată. Femeia a mințit că tatăl ei avea nevoie de bani pentru extirparea unei tumori, pentru a obține și alte transferuri de la bărbat.

„Am făcut totul la ordinul proxenetului meu – am fost bătută și amenințată”, a încercat acuzata să convingă juriul.

„N-am primit nici un ban”, a adăugat ea.

Femeia, care până la urmă a plătit înapoi aproape 3.000 de euro de bunăvoie, a fost condamnată la 15 luni de închisoare și a primit o amendă de 3.000 de euro.

În plus, 50.000 de euro i-au fost acordați academicului, care încă păstrează legătura cu prostituata.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62256269
Maia Sandu: Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa
Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa şi felul în care vom trece de iarna care vine depinde de noi toţi, a declarat preşedintele Maia Sandu, relatează marţi Publica.md, scrie Agerpres. 
62298128
Decizia neașteptată luată de albanezul care și-a ucis iubita româncă, după ce a vrut să fugă din Italia
Bărbatul dat în urmărire duminică în Italia, după ce și-ar fi ucis iubita româncă, s-a predat autorităților din Peninsulă.
62298123
Ce este o bombă murdară și ce efecte ar putea avea această armă
Ministrul rus al Apărării susține că Ucraina ar putea folosi o „bombă murdară” - un dispozitiv care conține material radioactiv și explozibili convenționali.