Femeia de 22 de ani se afla în stare de șoc când salvatorii au intrat cu forța în locuință, la solicitarea soțului. Ceilalți doi copii, de doi și cinci ani, au fost preluați de medici într-o stare alterată.
Familia cu trei copii se mutase de puțină vreme în acest bloc din Galați. Mama avea grijă singură de doi gemeni de doi ani și de fratele lor mai mare, toți cu nevoi speciale, potrivit polițiștilor.
Corespondent Știrile PRO TV: „Alarma a fost dată de un bărbat care este la muncă în străinătate. Le-a spus polițiștilor că nu reușește să ia legătura telefonic cu soția lui, iar agenții au intrat cu forța în apartamentul în care se aflau mama și cei trei copii.”
Oana Munteanu Hahui, purtător de cuvânt IPJ Galați: „În interiorul imobilului a fost identificat un minor de doi ani decedat. De asemenea, în locuință se aflau și mama acestuia, de 22 de ani, precum și ceilalți doi copii ai familiei, de doi și cinci ani.”
Surse din anchetă spun că pruncul era mort de mai bine de 24 de ore. Conform primelor evaluări, nu avea urme de violență pe corp, însă era malnutrit. Când au intervenit în forță polițiștii, mama avea în mână un cuțit, iar agenții s-au temut că vrea să își facă rău singură. Copiii supraviețuitori sunt și ei subnutriți.
Locotenent-colonel Cătălin Sion, ISU Galați: „Persoanele celelalte aveau stare medicală alterată.”
Cătălin Țimpău, medic SMURD: „Încă doi copii de doi ani și patru ani, conștienți. Și mama, care este afectată, are o tulburare depresivă.”
Vecinii povestesc că nu i-au văzut des pe cei trei frați, cel mai probabil din cauza stării lor de sănătate.
Vecină: „Stau cu chirie acolo, s-au perindat mult mai mulți.”
Vecină: „Era doar o mămică cu cei trei copii. Am înțeles că el muncea în afara țării și trimitea bani. Într-adevăr, am văzut-o cam pierdută.”
Cei mici nu erau încadrați cu un grad de handicap, iar numele lor nu figurează în baza de date a Direcției pentru Protecția Copilului.
Tania Calcan, DGASPC Galați: „Ne pregătim pentru preluarea copiilor în regim de urgență, în momentul în care starea lor de sănătate va fi stabilă și vor putea fi externați.”
Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă și cred că mama nu și-a mai putut hrăni copilul, iar din această cauză ar fi ajuns la rândul ei într-o stare de traumă.