Crima de la mănăstirea Ieud. Agresorii voiau să-i ucidă pe toți cei 4 tineri atacați după ce au petrecut Revelionul împreună

×
Publicitate

Conflict sângeros în Maramureș. Un tânăr a murit și trei au fost răniți după ce au fost atacați de patru indivizi în apropierea unei mănăstiri. Victimele îi cunoșteau pe agresori și își dăduseră întâlnire în zonă.  

Unul dintre aceștia, fugar, a fost prins de polițiști într-o pădure din apropiere. Tânărul înjunghiat mortal urma să împlinească 24 de ani peste câteva zile.

Cei opt tineri s-au întâlnit la o cabană din Ieud, unde au petrecut și Revelionul. Dar ceva s-a întâmplat între ei, iar patru au hotărât să plece. Ceilalți au mers după ei. I-au ajuns din urmă în apropierea mănăstirii din localitate, unde au intrat în conflict.

Localnic: ”Noi dormeam, doar am auzit scandal pe aici pe afară. Poliție, jandarmi, ambulanță, toate”.

Urmăritorii ar fi fost înarmați și i-ar fi înjunghiat pe ceilalți patru. Daniel a murit, alți doi sunt în stare gravă, unul singur are răni minore.

Alexandru Oros, manager Spitalul Județean Baia Mare: ”Un pacient este în comă indusă postoperator la secția ATI, al doilea pacient ce a fost operat de medicii chirurgi toracici în secția de chirurgie și cel de-al treilea cu leziuni superficiale la nivelul lombar a rămas internat în Chirurgie Generală".

Tânărul ucis urma să împlinească 24 de ani peste câteva zile

Daniel, tânărul ucis, era frizer într-o localitate apropiată și urma să împlinească 24 de ani peste câteva zile.

Petru Trifoi, unchi: ”El a fost liniștit, nu a fost de scandal și astea. El n-o avut în veci cu nimeni nicio problema, cu alcoolul nu o fost. Aseară a pornit mașina și mi-a făcut cu mâna și s-a dus”.

Trei dintre suspecți au fost duși la audieri la scurt timp după atac, însă al patrulea fugise. Polițiștii au organizat filtre pe toate drumurile din zonă, pe o rază de 25 de kilometri, ca să dea de urma lui.

Suspectul a fost găsit după câteva ore de căutări, într-o zonă împădurită.

Florina Meteș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: "Cercetările au fost declinate în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș".

Anchetatorii au verificat zona în care s-a petrecut tragedia și au ridicat probe. Luni seară, cei patru suspecți au fost audiați ore întregi însă, potrivit procurorilor, un rol important au avut declarațiile a altor doi martori cheie.

Toți atacatorii aveau cuțite asupra lor

Vorbim de alți doi tineri care au făcut parte din grupul celor care au petrecut Revelionul împreună.

Suspecții au vârste cuprinse între 19 ani și 24 de ani. Unul dintre ei este cercetat pentru omor, altul pentru tentativă de omor, iar ceilalți doi pentru complicitate. Toți patru au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie duși la Tribunalul Maramures cu propunerea de arestare preventivă.

Scandalul între cele două grupuri ar fi început aproape de miezul nopții, iar patru dintre ei aveau deja la ei cuțite când i-au atacat pe ceilalți patru tineri.

Medicii de la spitalul din Baia Mare ne-au transmis că starea a două dintre victime rămâne în continuare gravă. Doar unul dintre tinerii atacați este în afara oricărui pericol. Când starea de sănătate îi va permite, va fi audiat pentru ca anchetatorii să afle exact ce s-a petrecut în urmă cu două nopți.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62508249
Centrul Infotrafic: Valori ridicate de trafic pe Valea Prahovei. Se circulă în coloană

Valorile de trafic sunt ridicate, luni după-amiază, pe DN 1 - Valea Prahovei şi se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni.

62510092
Orașele din România în care scad taxele locale. Reducerea ajunge chiar și la aproape 50% în unele locuri

Într-o perioadă în care se vorbeşte numai despre măsuri de austeritate sunt și orașe în care au scăzut taxele locale.

62509918
Patru tineri au fost reţinuţi de poliţişti în urma masacrului la mănăstirea din Ieud, când Daniel a fost ucis

Patru tineri au fost reţinuţi de poliţişti în urma altercaţiei care a avut loc în comuna Ieud, când Daniel, un tânăr de 23 de ani, a decedat.

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.