Creșterea numărului de migranți alertează autoritățile din Buzău

61912045
Politia de Frontiera Romana

Prefectul județului Buzău a cerut, marți, Comitetului pentru Situații de Urgență să ia măsuri suplimentare de securitate la evenimentele la care participă multe persoane, întrucât a crescut numărul de migranți.

În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul de Buzău, Carmen Ichim, a cerut, marţi, celor implicaţi în organizarea de evenimente publice cu număr mare de participanţi să fie prevăzători pentru a evita eventuale incidente ce pot apărea, având în vedere creşterea numărului migranţilor, potrivit News.ro.

„Ţinând cont de faptul că numărul de migranţi a crescut şi la noi destul de mult, ţinând cont de ce se întâmplă la nivel internaţional, aş vrea ca atunci când la nivelul localităţilor mari cum sunt Buzău, Râmnicu Sărat, Nehoiu dar şi altele, când se întâmplă acţiuni cu mari aglomeraţii, organizatorii să-şi ia măsuri de precauţie”, a spus Carmen Ichim.

Totodată, ea a măsuri suplimentare de protecţie din partea Poliţiei, Jandarmeriei şi pompierilor.

„Vreau ca Poliţia, Jandarmeria şi ISU să ia măsuri de protecţie, astfel încât să nu avem şi noi vreun eveniment nedorit. Gândiţi-vă că urmează 31 decembrie şi prin toate pieţele vor fi mari aglomerări de oameni. Nu suntem noi o ţară cu prea mare importanţă, dar venim la conducerea Uniunii Europene şi atunci am putea avea parte şi de aşa ceva. Trag, deci, un semnal de alarmă să fim pregătiţi pentru evenimente care implică participarea multor persoane. E mai bine să fim mai atenţi”, a mai declarant prefectul judeţului Buzău.

La şedinţă au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, viceprimarul municipiului Buzău, Andrei Neder, ofiţeri din conducerea Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi alţi şefi de instituţii publice deconcentrate.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61917579
Sfântul Dimitrie cel Nou. Mii de credincioşi au stat în frig ca să se închine la moaşte
Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou a început, marți, în Capitală. Mânaţi de o credinţă puternică, pelerinii au ignorat vântul tăios şi ploaia şi s-au închinat până târziu, în noapte, la sfintele moaşte.
61917578
Accident între Slobozia și Amara, din cauza unui șofer beat
Ameţit de aburii alcoolului, un bărbat de 44 de ani a provocat un accident de circulaţie, pe şoseaua dintre Slobozia şi Amara.
61917574
146 de copaci doborâți de vânt, 80 de mașini avariate în Capitală. Condițiile în care sunt despăgubiți șoferii
După 9 ore de ploi şi vânt puternic, Bucureştiul este un oraş asediat. Aproape 150 de arbori s-au prăbuşit şi au lovit 85 de maşini, două case şi-au pierdut acoperişul parţial, iar câteva clădiri au tencuiala smulsă de rafale.