Copil de 9 ani, la spital cu arsuri după ce cabana în care se afla a luat foc

×
Publicitate

O zi de relaxare s-a transformat într-un coşmar pentru două familii din Braşov.

 Două femei şi un copil de nouă ani au ajuns la spital cu arsuri, după ce cabană în care se aflau a luat foc, se pare de la un grătar lăsat nesupravegheat. Cel mic a fost trimis la un spital din Bucureşti.

Cele două familii îşi petreceau weekendul la cabana uneia dintre ele, într-o pădure, aproape de Codlea. Oamenii făcuseră un grătar şi terminaseră de mâncat, când doamnele şi băieţelul s-au retras în mansardă, să se odihneaca. Bărbaţii îşi făceau de lucru prin curte, moment în care s-a auzit o explozie, după care cabană a luat foc.

Cele două femei au fost nevoite să spargă un geam ca să poată ieşi din cabană, împreună cu copilul de nouă ani.

Cele trei victime au suferit arsuri la faţă şi mâini. În cazul băiatului de nouă ani, rănile sunt severe.

Băiatul a fost trimis la spitalul Grigore Alexandrescu, iar medicii sunt optimişti în ceea ce priveşte însănătoşirea lui. Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului. Conform martorilor, este posibil ca în zona grătarului se se fi aflat un recipient cu combustibil, care s-a aprins.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61919799
Campania ”Alege oaia”, ironizată pe Facebook: ”O națiune de oi va naște un guvern de lupi”
Caravana Ministerului Agriculturii, prin care este promovată campania "Alege oaia", a poposit sâmbătă în Bucureşti.
61919798
Lanț uman la Iași, în semn de protest. Primar: ”M-a deranjat ipocrizia celor din Parlament”
Protest simbolic la Iași pentru construirea unei autostrăzi care să lege regiunea de vestul țării.
61919796
Turiști austrieci, filmați în timp ce distrug ghivecele în Timișoara. Nicolae Robu: ”Alcool la bord”
Autoritățile din Timișoara se luptă cu tinerii certați cu legea, care distrug mobilierul stradal și rup florile.