Consumul de energie a atins valori minime istorice în primele două zile de Paște

×
Publicitate

Prima și a doua zi de Paște au fost critice pentru sistemul energetic național. S-au luat măsuri exceptionale, pentru a reduce producția de energie, în condițiile în care consumul a fost la valori minime istorice.

Până la această oră nu s-au înregistrat avarii majore.

Primele două zile de Paște au fost de vigilență sporită pentru cei de la Dispeceratul Energetic Național, responsabili de echilibrarea sistemului.

A fost dificil, în special, între orele 11 și 16. În acest interval, consumul a coborât chiar și sub 2.500 de MW, un consum minim istoric, pentru că este Paștele și nu a fost activitate economică.


Așa că s-au luat măsuri speciale pentru scăderea și chiar oprirea producției. Au fost valori minime la hidrocentrale, centralele pe cărbune sau gaz și la cele eoliene, pentru că, din fericire, nu a fost vânt puternic.


Energia fotovoltaică a fost o provocare, așadar, la orele prânzului, pentru că a fost soare, dar și aici s-au făcut reduceri, chiar unii prosumatori au închis voluntar invertoarele.


Astfel că nu a fost nevoie să fie oprită producția la Cernavodă — o veste bună, pentru că ar fi fost dificil, spun oficialii din Energie, iar energia nucleară a ajuns până la aproape 50% din totalul producției de ieri și azi.


Au fost și exporturi care au ajutat la echilibrarea sistemului, chiar dacă au fost mici, pentru că în toată regiunea a fost consum mic. Din acest motiv, pentru o scurtă perioadă, și prețurile pe piața de energie au fost negative.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62537142
Incidente grave de Paște. Un tânăr a murit ars de viu în București, iar la Suceava a izbucnit un incendiu de proporții
Au fost și necazuri în aceste zile de mare sărbătoare. În București, un tânăr a murit ars de viu în casă, iar în județul Suceava zeci de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu provocat de o candelă aprinsă.
62537141
Vremea superbă de Paște i-a scos pe români la plimbare și la terase. Au fost și 30 de grade Celsius, în aprilie
Temperaturile s-au apropiat de 30 de grade în multe locuri din țară, astfel că parcurile și terasele au fost pline. Oamenii au ieșit la o cafea, la o înghețată sau la o plimbare, pentru că au avut liber.
62537091
Aventură în inima Bucovinei: drumeții, mănăstiri și festin de Paște la poalele Munților Călimani
Se încheie o zi reușită de vacanță și pentru cei care au ajuns în Bucovina. Mănăstirile vizitate, frumusețea locurilor și căldura cu care au fost primiți peste tot le-au mers la suflet.