Invatatoarea spagara de la Scoala nr.10 a fost concediata. Va mai putea lucra doar ca suplinitor

×
Publicitate

Invatatoarea de la Scoala numarul 10 din Bucuresti, care i-a jignit pe parinti, nemultumita de cadourile primite si-a pierdut postul. Consiliul de administratie al scolii i-a desfacut contractul de munca.

"Este o decizie corecta", spune si ministrul Educatiei, care considera ca faptele de coruptie trebuie sa dispara din sistemul de invatamant.

La o singura intrebare nu raspund insa oficialii: de ce se trezesc intotdeauna in al 12-lea ceas, cand stim cu totii cat de raspandite sunt aceste metehne?

Invatatoarea Blandu a reusit sa coboare sub orice nivel de bun simt, inacceptabil pentru oricine, daramite pentru un dascal cu 30 de ani de experienta.

Lacomia si aroganta cu care i-a tratat pe parintii copiilor pe care ii avea in grija au eliminat-o din invatamant. Chiar daca si-a pierdut postul, sustine ca este nevinovata.

Povestea invatatoarei va continua in instanta. Intre timp, ea poate sa lucreze in invatamant ca suplinitor, pentru ca legea are scapari.

''Nicaieri in lege nu este precizat faptul ca o persoana careia i s-a desfacut contractul de munca nu poate sa revina in sistem, este prima tema pe care am dat-o departamentului juridic sa formuleze un text de lege conform caruia aceste persoane sa nu mai revina in invatamant'', spune ministrul Educatiei.

Masura e cu atat mai urgenta cu cat problema banilor dati pe cadouri, in invatamant, a umplut internetul. Mii de mesaje au fost postate de parintii satui sa inchida ochii si sa deschida larg buzunarele.

Fenomenul e recunoscut pe internet si de profesori:

"Am fost invatatoare 4 ani in Bucuresti si, evident, am primit diverse cadouri cu diferite ocazii. Asa m-am ales cu ceva seturi de farfurii, un minirobot de bucatarie, un cuptor cu microunde, bijuterii din aur".

Intre timp, pe numele invatatoarei Blandu a fost deschis un dosar de cercetare penala care risca de la 6 luni la 5 ani de inchisoare pentru primire de foloase necuvenite.

Deocamdata, o alta scoala se afla in ancheta oficialilor pentru fapte asemanatoare.

Sinteza declaratiilor:

- Am convenit cu inspectoratul ca pe 30 decembrie Inspectoratul va face plangere penala, ceea ce s-a si intamplat, pentru ca subiectul are cel putin 2 dimensiuni: una care vizeaza componenta profesionala, dar noi am considerat ca are si o dimensiune penala.

- Raportul Inspectoratului l-am primit ieri si l-am vazut cu totii, urmand ca decizia sa fie prezentata, adoptata de Consiluiul de Administratie astazi. Singura institutie care poate sa ia o decizie pe baza profesionala este Consiliul de Administratie, care este format din reprezentanti ai profesorilor si ai autoritatilor locale.

- Decizia o cunoasteti, cred ca este corecta. Practic astazi a decis desfacerea contractului de munca iar persoana respectiva nu mai poate lucra in scoala.

- Nicaieri in lege nu se precizeaza ca o persoana careia i se desface contractul nu poate sa revina in sistem. Este prima tema pe care am dat-o departamentului juridic, sa formuleze texte de lege. Daca nu facem acest lucru ne vom trezi ca acesti oameni se vor intoarce in sistem.

- Este dreptul oricarei persoane sa conteste, mai departe instanta va hotari. Eu cred ca lucrurile se vor clarifica in acest sens.

- S-a vorbit de fondul clasei. Nimeni din soclala nu are voie sa primeasca bani, sa gestioneze bani. Daca se doreste acest lucru, in scoala romaneasca acest lucru poate fi facut numai prin asociatia de parinti, cu chitanta. Eu cred ca puterea exemplului.. sa luam si partea buna a lucrurilor, curajul de a furniza lucruri exacte.

- O alta zona care are o dimensiune ilegala este vanzare de carti, atentie, nu manuale, si materiale auxiliare in scoli, sustinuta de unele edituri. Profesorii nu au voie sa devina agenti de vanzare. Directorii au obligatia sa mearga in scoala, sa se discute pe cazul invatatoarei de la scoala 10 din Capitala.

Invatatoarea spagara risca un dosar penal

Cuvintele umilitoare folosite la adresa parintilor au lasat-o fara catedra pe Dana Blandu, invatatoarea de la scoala nr. 10 din Bucuresti. Cadrul didactic a fost demis astazi de comisia infiintata in cadrul unitatii de invatamant.

Ramane de vazut ce vesti au pentru ea si politistii, care fac la randul lor audieri. Invatatoarea risca un dosar penal pentru primire de foloase necuvenite.

"-O cafea din aia si o ciocolata dati?

 -Nu..

 -Eu nu stiu daca sunteti saraci sau sunteti nesimtiti ..ca si clasa...Cum o sa te poti duce, ma, la bibliotecara si la secretara cu o cafea si o ciocolata? Mosu-i generos, fratele meu! La scoala 11 aia dau cate 100 de euro de Craciun."

In astfel de termeni s-au purtat discutiile dintre invatatoarea Blandu si parinti inainte de sarbatori. Este vorba despre un cadru didactic care nu dovedeste nicio clipa ca ar avea 30 de ani de experienta la catedra.

Pare o cearta in familie din moment ce si sotul invatatoarei isi permite sa intervina in niste discutii care nu il privesc.

Aroganta si dispretul afisat de invatatoarea Dana Blandu au fortat autoritatile sa porneasca doua anchete. De una se ocupa politistii, de alta inspectoratul scolar.

In ciuda gravitatii faptelor nu sunt putini parintii care, din pacate, inchid ochii la astfel de practici. Cel mai probabil si aceasta poveste ar fi fost ingropata daca invatatoarea s-ar fi multumit cu darurile oferite oricum.

Din fericire, la scoala 10 din Bucuresti s-au luat joi primele masuri. Inspectoratul scolar l-a demis pe directorul institutiei.

Ridicol este ca singura care inca tine cu dintii de post este tot invatatoarea incriminata. Daca va continua sau nu sa predea, se va stabili in zilele urmatoare, dupa ce cazul va fi transat si de comisia consitutita in cadrul unitatii de invatamant. "Nu am de ce sa renunt la catedra pentru ca sunt nevinovata", insista femeia prin avocati.

De caz se ocupa si politistii sectiei 6, in fata carora au ajuns atat parintii, cat si cadrele didactice implicate. Conform legii, in Romania primirea de foloase necuvenite este pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Avocatul invatatoarei Blandu: Am contestat decizia scolii; procesul il castigam fara doar si poate

Avocatul invatatoarei Dana Blandu a declarat ca a contestat de principiu decizia conducerii scolii de a o demite pe clienta sa, care ar trebui insa sa respecte acesta decizie pana instanta de judecata ii va da castig de cauza, ceea ce se va intampla fara doar si poate.

Avocatul a facut aceste declaratii, in prezenta invatatoarei Dana Blandu, in fata scolii nr. 10, dupa anuntarea deciziei Consiliului de Administratie al unitatii de a o demite pe aceasta.

Aparatorul a spus ca "din pacate, ca urmare a sanctiunii pe care a primit-o, doamna nu isi mai poate exercita profesia in aceasta calitate de invatator la clasa pe care o conduce in prezent".

Intrebat daca mai poate preda la alta scoala, avocatul a raspuns: "Discutabil. Totusi noi consideram ca doamna ar trebui sa respecte acesta decizie pana instanta de judecata va dispune. Ulterior, dumneai va considera ceea ce are de facut. Se va reintegra in sistemul de invatamant urmare a procesului ce se va desfasura pe care indubitabil doamna il va castiga".

"Fara doar si poate vom castiga acest proces, din totala lipsa de probe", a mai spus avocatul.

Intrebat despre inregistrarile aparute in presa, el a raspuns ca ar vrea ca instanta sa decida in privinta veridicitatii si legalitatii acestor probe si ca nu doreste sa se propunte inainte pentru a nu influenta procesul.

Intrebat daca invatatoare poate da la randul ei declaratii, el a mai spus ca aceasta "este consternata", iar starea ei psihica "nu este foarte buna". "Ganditi-va ca dupa 23 de ani de munca in sistem pateste acasta chestiune, nejustificata", a mai spus avocatul.

FSLI: Sanctionarea invatatoarei Blandu este corecta; cerem interzicerea prin lege a fondului clasei

Decizia Consiliului de Administratie al Scolii Generale nr. 10 "Maria Rosetti" Bucuresti, de sanctionare a invatatoarei Dana Blandu este corecta, spun reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI). Ei solicita si interzicerea prin lege a fondului clasei.

"Asemenea persoane, care isi vand demnitatea si onoarea pentru diverse sume de bani, nu fac cinste profesiei de dascal, nu isi au locul in sistemul educational si impotriva lor trebuie adoptate masuri aspre de sanctionare", a precizat presedintele FSLI, Simion Hancescu.

FSLI considera ca astfel de practici, ca si "incurajarea constituirii «fondului clasei», atat de mult hulit, prin toate mijloacele de comunicare, de parinti, de factorii de decizie din invatamant si de intreaga clasa politica, isi au radacinile in subfinantarea cronica, in ultimii 24 de ani, a invatamantului romanesc de stat si in salariile de mizerie ale cadrelor didactice".

"Federatia Sindicatelor Libere din invatamant sustine interzicerea, prin lege, a «fondului clasei», dar acest lucru va fi posibil numai daca Guvernul Romaniei se va «trezi» si, in «cel de-al treisprezecelea ceas», va aloca 6 la suta din PIB pentru finantarea invatamantului, asa cum prevede legea, pentru ca sistemul sa functioneze in parametrii normali! Totodata, apreciem ca acei primari si consilieri locali, care nu sunt capabili sa asigure, din bugetele locale, fondurile pentru acoperirea cheltuielilor materiale strict necesare pentru buna functionare a unitatilor de invatamant de pe raza unitatii administrativ - teritoriale, nu au ce sa caute in fruntea comunitatilor locale respective", se arata in comunicatul transmis de FSLI.

Sindicalistii mai sustin ca pentru stoparea problemelor din invatamant ar trebui adoptate masuri urgente de modificare a legislatiei, in special a Legii Educatiei, in vederea simplificarii procedurii de sanctionare disciplinara a personalului didactic, a institutirii, prin lege, a unor masuri de protectie a personalului din unitatile de invatamant impotriva violentei verbale si fizice a parintilor si elevilor, manifestata din ce in ce mai des, potrivit sindicalistilor, si regandirea sistemului de salarizare a personalului din invatamant.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Fabulos: România, locul 3 la Europeanul de Culturism și Fitness! Fetele și băieții au întors toate privirile
GALERIE FOTO Fabulos: România, locul 3 la Europeanul de Culturism și Fitness! Fetele și băieții au întors toate privirile
Citește și...
O femeie din Neamț ar fi incendiat autoturismul fostului soț din cauza geloziei. Focul a cuprins și o a doua mașină

O femeie de 45 de ani din Neamț este anchetată după ce i-ar fi incendiat autoturismul fostului soț. Focul a cuprins și o a doua mașină, parcată în apropiere.

Un bărbat din Pitești a fost reținut după ce a bătut-o pe învățătoarea fiului său. De la ce ar fi pornit conflictul

Un bărbat de 45 de ani din Pitești a fost reținut după ce a bătut-o pe învățătoarea fiului său, elev în clasa a 3-a.

Deținut condamnat la 11 ani şi patru luni pentru viol, evadat de la Penitenciarul Craiova: poliția îl caută

Un deţinut condamnat la 11 ani şi patru luni pentru viol a evadat de la Penitenciarul Craiova după ce a plecat de la punct de lucru şi nu a mai fost găsit.

Recomandări
Nicușor Dan, prima reacție după căderea Guvernului: O decizie democratică. Încep negocierile pentru formarea unui nou guvern

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Ilie Bolojan ”este o decizie democratică a Parlamentului” și vor ”începe negocierile pentru formarea unui nou guvern”.

Liberalii își mențin poziția. PNL refuză coaliția cu PSD după un nou vot intern. Surse politice: 34 ”pentru”, 0 ”împotrivă”

Conducerea PNL a decis, printr-un vot intern cu majoritate clară, să mențină poziția de a nu mai forma o coaliție cu PSD, consolidând astfel ruptura politică dintre cele două partide.

The Guardian: Guvernul României a căzut după pierderea votului de neîncredere: presiuni pe economie și reforme blocate

România intră acum într-o perioadă potențial lungă de negocieri politice după adoptarea moțiunii de cenzură, scrie publicația The Guardian.