Cod roșu de caniculă în aproape toată țara. Temperaturile ajung până la 41 de grade

Canicula
Inquam Photos / Octav Ganea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în București.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 iunie, ora 10:00 - 1 iulie, ora 10:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și în jumătatea vestică a Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Maximele termice vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa, în general, între 17 și 25 de grade.

De asemenea, în aceeași perioadă, va fi Cod portocaliu căldură intensă, caniculă, nopți tropicale și disconfort termic accentuat în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei, unde ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa de la 32 de grade, în Delta Dunării, și până la 38 de grade în restul zonelor.În același timp, nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa între 20 și 24 de grade.Meteorologii precizează că, în după-amiaza și în seara zilei de marți, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere mai ales în zonele de deal și de munte. 

Vremea în București

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 27.06.2026 Ora 10:00 - 28.06.2026

Ora 10:00 Valul de căldură va persista, cu disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade și noaptea va fi tropicală.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
Oameni pe strada 5
Recrutare internă pentru diplomația economică a României. Cum devii diplomat în marile orașe ale lumii
Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) organizează un concurs intern pentru ocuparea a 32 de posturi din reţeaua externă.
Fotojet 2026 04 28t175132382
UE pune Bulgaria în procedura de deficit excesiv. România este monitorizată încă din 2020
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând ţării să ia măsurile fiscale corective pentru a ţine sub control cheltuielilor publice în creştere.
62081223
Parazitul ascuns care afectează o treime din populație. Te poate lăsa fără vedere chiar dacă nu ai simptome
Parazitului Toxoplasma gondii se estimează că infectează aproximativ o treime din populația globală, provocând toxoplasmoză.